Pentru mulți gospodari, estimarea greutății unui porc poate fi o provocare, mai ales în lipsa unui cântar specializat. Vă prezentăm o metodă simplă și eficientă,
Read moreÎntâlnirea care ar putea schimba soarta omenirii. Rusia și China pregătesc un eveniment de importanță mondială
Vineri, în inima Moscovei, lumea va fi martora unei parade militare care transcende granițele unui simplu eveniment comemorativ. Este vorba despre Ziua Victoriei, marcată anual
Read moreDoarme cu el lângă pat! Silvana Rîciu, afectată grav de moartea mamei sale
Celebra cântăreață a rămas cu traume și după zeci de ani de la moartea mamei sale. Aceasta a trecut pe lumea cealaltă încă de când
Read morePovestea impresionantă a purcelușei Emma: miracolul care i-a salvat viața
Când purceaua Emma a ajuns la ferma Apricot Lane din California, starea ei era critică. Era slăbită, bolnavă și foarte avansată în sarcină, iar veterinarilor le era teamă că
Read moreEste știrea momentului în România. E vorba de Emil Gânj anunțul autorităților
Criminalul din Mureș, Emil Gânj, a depus contestație împotriva arestului preventiv, în timp ce rămâne în continuare căutat de autorități. Oamenii legii fac toate demersurile
Read moreGermania A Luat O Decizie Majoră în Privința României După Retragerea Trupelor Militare Americane
Premierul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu ministrul german de stat pentru Europa, Gunther Krichbaum, aflat într-o vizită oficială la București.
Read moreÎnfrângere în instanță pentru Nicușor Dan. Magistrații au dat decizia definitiv
Judecătorii Curții de Apel Pitești au respins recursul Municipiului București cu privire la anularea suspendării PUZ Sector 2. Decizia este definitivă Nicușor Dan și Asociația
Read moreArtista a confirmat ceea ce nimeni nu voia să audă
Andra Măruță a ajuns la o vârstă în care privește viața cu o maturitate aparte, iar legătura cu părinții săi rămâne unul dintre pilonii fundamentali
Read moreDecizia a fost luată. Ce se întâmplă de acum în România
Într-o mișcare care a luat pe mulți prin surprindere, conducerea supremă a Bisericii Ortodoxe Române a luat o decizie care va remodela peisajul universitar din
Read moreNiciun președinte de țară nu a mai făcut așa ceva de 1 Decembrie. A fost o premieră absolută de Ziua Național
Parada militară de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf a început în prezența președintelui Nicușor Dan și a oficialilor statului. Evenimentul a debutat cu
Read more