SUA și Israel ar fi lansat sâmbătă lovituri aeriene asupra unor ținte din Teheran și din alte orașe iraniene, iar Iranul a ripostat cu salve de rachete și drone către teritoriul israelian și către baze americane din regiune. Secvența de atac–contraatac marchează o escaladare de proporții, cu impact militar și politic greu de anticipat.
Obiectivele operațiunii SUA–Israel și cadrul percepțiilor
Potrivit informațiilor avansate de la Washington și Ierusalim, ofensiva are un set de obiective declarate: neutralizarea infrastructurii balistice iraniene, dezarticularea facilităților legate de programul nuclear, lovirea structurilor de comandă ale Gardienilor Revoluției și vizarea unor lideri considerați responsabili de represiunea internă.
În viziunea Statelor Unite, Iranul este descris ca principal finanțator al terorismului global și ca un regim teocratic instalat după Revoluția Islamică din 1979. Pentru Israel, conducerea de la Teheran este percepută drept amenințare existențială, pe fondul unei ideologii oficiale ostile statului israelian și declarativ angajate în „eliberarea Ierusalimului”.
În paralel cu loviturile împotriva capacităților militare, au fost anunțate operațiuni țintite asupra unor figuri-cheie ale establishmentului iranian. În spațiul public au circulat informații care prezintă drept „eliminare” acțiunea ce l-ar fi vizat pe ayatollahul Ali Khamenei, 86 de ani, Liderul Suprem al Republicii Islamice. O astfel de evoluție ar deschide un capitol cu posibil vid de putere la Teheran, cu consecințe regionale greu de calibrat.
Țările vizate și riscurile regionale imediate
Ca ripostă, Iranul ar fi extins tirurile nu doar către Israel, ci și spre state considerate aliniate cu Washingtonul sau care găzduiesc baze americane. Țările menționate ca fiind lovite sau vizate includ: Israel, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman, Kuweit, Iordania, Irak, Cipru, Arabia Saudită, precum și alte state din zona Golfului cu infrastructură militară americană.
Mai multe rachete ar fi fost interceptate de sisteme de apărare aeriană, însă s-au raportat și victime, respectiv pagube materiale, în anumite locații. Posibilitatea blocării sau intimidării traficului prin Strâmtoarea Ormuz adaugă un risc economic major, dată fiind importanța sa pentru fluxurile de petrol și gaze naturale.
În acest context, operațiunile aeriene continuă cu țintirea sistematică a infrastructurii militare iraniene, în timp ce Teheranul își păstrează capacitatea de retaliere prin rachete, drone și rețele aliate în regiune. Dinamica rămâne extrem de volatilă, iar extinderea impactului dincolo de Orientul Mijlociu depinde de succesiunea deciziilor militare și politice din zilele următoare.