Gheorghe Tulică, unul dintre cei mai vechi și apreciați cameramani din Constanța, a murit la vârsta de 67 de ani. Cunoscut în redacții și pe teren sub numele de Gyx, el s-a stins după o luptă grea cu o boală necruțătoare, lăsând în urmă o comunitate a presei locale și naționale care îi recunoaște profesionalismul și discreția.
Cine a fost Gheorghe Tulică
În lumea imaginilor de știri, unde reflectorul cade de regulă pe reporteri și prezentatori, Gheorghe Tulică a rămas omul care a spus poveștile prin cadru, lumină și răbdare. Pentru mulți colegi, Gyx însemna siguranță la filmare: se mișca atent, anticipa momentul, își păstra calmul când totul în jur devenea alert. Era genul de profesionist care își lăsa munca să vorbească în locul lui.
Despre el se spunea, simplu, că „vede” știrea. Nu ridica vocea, nu căuta aplauze, dar avea ochiul format care transformă un fapt într-o imagine memorabilă. În spatele camerelor, a strâns mii de minute de filmări cu oameni, străzi, situații-limită, reacții spontane – materia vie a jurnalismului de teren.
Vestea dispariției sale a fost făcută publică pe 11 martie 2026, iar din acel moment numele lui a reapărut, cu emoție, în amintirile celor care au lucrat împreună cu el. S-a stins un profesionist care a preferat mereu să fie în spatele obiectivului, nu în fața lu
Reacții și omagii
Foști colegi, prieteni și oameni din breasla media au transmis mesaje de condoleanțe și au rememorat întâmplări din teren alături de Gyx. Unii au vorbit despre rigoarea lui, alții despre răbdarea cu care a așteptat „secunda perfectă”. Toți au subliniat, în feluri diferite, că dincolo de cameră era un om cald, atent și onest.
„Camera lui s-a oprit prea devreme.”
Această propoziție, repetată de apropiați, a devenit, fără să vrea, rezumatul unui destin trăit în jurul imaginii. Ea nu este doar o metaforă, ci și un mod de a spune că munca lui Gheorghe Tulică a însemnat devotament și respect pentru public.
În redacțiile unde a intrat și pe terenurile unde a filmat, urmele muncii sale se văd în felul în care au rămas arhivate imaginile – clare, atente la detaliu, lipsite de artificiu. Mulți dintre cei mai tineri au învățat de la el lucruri simple, dar esențiale: să ții cadrul curat, să nu deranjezi scena, să fii corect cu lumina și, mai ales, cu oamenii.
Gheorghe Tulică nu a fost un om al cuvintelor mari, însă a avut mereu ultima verificare înainte de butonul REC. Își aranja trepiedul cu răbdare, verifica sunetul, își negocia poziția cu ceilalți colegi, pentru ca știrea să iasă bine pentru toți. Când pleca dintr-un loc, se asigura că nu rămâne în urmă altceva decât o încăpere ordonată și un salut discret.
În fața unei boli crunte, a continuat să păstreze același fel de a fi: rezervat, demn, preocupat mai mult de cei din jur decât de sine. Cei care l-au cunoscut spun că, până aproape de final, a vorbit despre imagine, despre echipament, despre proiecte pe care le-ar fi vrut duse la capăt. Și-a trăit meseria ca pe o datorie față de public, nu ca pe o vitrină pentru sine.
Astăzi, când numele lui este rostit cu emoție, nu răsună doar tristețea pierderii, ci și recunoștința pentru un om care a pus de fiecare dată meseria înaintea notorietății. Prin ceea ce a filmat, a rămas acolo unde îi plăcea cel mai mult: în cadrele care spun o poveste completă, fără să mai aibă nevoie de explicații.
Pe holurile unde se cară trepiede și flight-case-uri, pe treptele pe care își aștepta calm rândul la interviuri, la fiecare „careu” sau „live”, se mai aude parcă un scurt check de sunet și un „gata, putem”. Multe dintre aceste reflexe vor continua, pentru că așa arată urma lăsată de un profesionist: firească, integrată în ritualul zilnic al redacției, discretă și puternică în același timp.