Atmosferă de reculegere la Sala Palatului, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mugurel Vrabete. O mulțime de oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu, purtând flori și lumânări și păstrând momente lungi de tăcere. Printre cei așteptați s-au numărat și colegii din Holograf, însă aceștia nu au apărut la priveghi.
Absența lor a stârnit nedumerire printre fani, dar motivul este unul logistic: membrii formației aveau programat un spectacol la Arad, ceea ce a făcut imposibilă prezența lor la București în același interval. Chiar și așa, semnele de prețuire nu au lipsit.
„adio”
Un detaliu care a impresionat a fost coroana uriașă, în formă de chitară, adusă de soția chitaristului Romeo Dediu. Aranjamentul floral, lucrat minuțios, a transmis, fără cuvinte, legătura indestructibilă dintre artist și instrumentul care i-a însoțit viața pe scenă. Mulți au văzut în acest gest o mărturie discretă a respectului pe care trupa și apropiații îl poartă basistului dispărut.
De ce nu au venit colegii din Holograf la priveghi
Surse din anturajul formației au explicat că muzicienii se aflau deja pe drum pentru concertul din Arad, un angajament stabilit anterior. În astfel de situații, programările scenice—care implică echipe tehnice, contracte și public—pot fi greu de reconfigurat pe loc. Din acest motiv, colegii nu au putut să își ia rămas-bun la catafalc în același timp cu ceilalți prieteni și admiratori ai lui Mugurel Vrabete. Totuși, trupa a transmis prin apropiați și prin coroana simbolică faptul că omagiul lor există și rămâne, chiar dacă nu s-a materializat prin prezență fizică la Sala Palatului.
În foaier, oamenii au rememorat momente din concerte și albume care au marcat anii de glorie ai formației. Se vorbea în șoaptă, iar în fața fotografiilor cu artistul, vizitatorii se opreau îndelung. Câțiva prieteni apropiați au fost văzuți îmbrățișându-se, încercând să-și aline unul altuia durerea.
Boala care i-a grăbit sfârșitul
Potrivit informațiilor disponibile, basistul trupei Holograf se confrunta de ceva vreme cu o boală incurabilă. Detaliile medicale au fost păstrate cu maximă discreție de către familie și prieteni, pentru a-i proteja intimitatea și demnitatea. În cercul apropiat, se știa că trece printr-o perioadă dificilă, însă publicul larg a aflat de suferință abia odată cu vestea pierderii sale.
Respectul pentru intimitatea artistului s-a văzut și în atmosfera sobru-emoționantă de la Sala Palatului. Nu s-au rostit discursuri lungi, iar omagiile au venit mai ales prin gesturi: flori, tăceri, priviri plecate. Cuvintele au fost puține, dar încăpătoare pentru tot ce nu poate fi rostit în fața unui astfel de adieu.
În aceste ore, coroana în formă de chitară rămâne punctul spre care se îndreaptă privirile celor care intră: o piesă florală care reface, pe tăcute, legătura dintre scenă și public, dintre viața trăită pe note și memoria care continuă să vibreze în mintea celor care i-au iubit muzica.