Abordarea anunțată este directă, fără retușuri menite să îndulcească trecutul, cu accent pe episoadele care i-au lăsat urme în suflet și în trup.
Cartea-confesiune, gândită ca un volum scurt
Autoarea vizează un volum concis, de aproximativ 100 de pagini, structurat pentru a livra esențialul: fără ocoluri, fără balast, cu ritm clar. Spune că a schițat deja capitolele-cheie și vrea ca povestea să curgă limpede, așezată în fragmente ușor de urmărit.
Proiectul este în mintea sa de ani buni. În acest timp, Mama Geta a strâns idei, a fixat direcțiile și a separat momentele de cotitură de cele cotidiene, cu scopul de a contura un fir narativ coerent. Copilăria, începuturile, încercările și etapele recente urmează să fie împletite într-o biografie sinceră, în care tonul confesiv primează.
Deși subiectele sunt apăsătoare, autoarea caută un echilibru: intenționează un titlu scurt, memorabil – din două sau trei cuvinte – și își propune ca accentul să nu cadă exclusiv pe dramatism, ci pe adevărul spus pe șleau.
Ambiția declarată este mare: Mama Geta se așteaptă ca povestea să aibă impact și să trezească interes rapid, tocmai pentru că își revendică un registru lipsit de „măști” și artificii. Miza ei este o mărturie care să ajungă direct la cititori.
Violența domestică și urmările ei, tratate pe față
Printre capitolele grele se numără relatările despre violență domestică și efectele de durată ale unei relații abuzive. Mama Geta spune că nu va ocoli aceste episoade, deoarece fac parte din adevărul complet al vieții sale.
În acest registru, ea povestește despre coaste rupte, dureri persistente și furnicături în piciorul drept, resimțite mai ales când stă mult în picioare sau la schimbări de vreme. Detaliile vor fi incluse în volum așa cum le-a trăit, fără cosmetizare, cu intenția de a arăta consecințele concrete ale abuzului.
Un sprijin constant vine dinspre familie, îndeosebi de la fiica ei, Ileana, care o încurajează să ducă la capăt manuscrisul. Autoarea afirmă că nu urmărește reacția fostului soț și că nu are de gând să-și edulcoreze relatările: din perspectiva ei, ceea ce va publica reprezintă adevărul trăit.
Organizarea notițelor este deja în curs: marile capitole se decupează în jurul suferințelor, al familiei, al plecărilor și întoarcerilor, dar și al momentelor-limită. Pentru Mama Geta, scrisul funcționează ca un exercițiu de ordonare și ca o formă de eliberare pe care dorește să o împărtășească.
Autoarea pune accent pe promisiunea unei relatări „pe față”, inclusiv atunci când descrie episoadele în care, spune ea, fostul soț i-ar fi rupt coastele, lăsând urme care se simt și astăzi. Tocmai această deschidere, anunțată ca principiu de lucru, alimentează interesul pentru proiectul editorial și pentru felul în care va fi spusă povestea – simplu, limpede și fără menajamente.