Vestea a fost împărtășită de vedetă pe rețelele sociale, acolo unde, de-a lungul timpului, a vorbit deschis despre legătura profundă cu „mamaie”.
Înaintea dispariției, Oana Lis a povestit public despre starea de sănătate tot mai fragilă a bunicii și a cerut sprijinul celor care o urmăresc. Mesajele sale au surprins, încă o dată, cât de important a fost acest om în formarea și echilibrul ei emoțional. Afecțiunea și recunoștința au răzbătut din fiecare cuvânt.
Mesajul către urmăritori și amintirile cu „mamaie” Vasilica
Vedeta a subliniat, într-o postare recentă, că unele clipe — o fotografie, o îmbrățișare — pot deveni, pe nesimțite, ultimele. Cuvintele ei, scrise cu franchețe și vulnerabilitate, au adunat reacții de încurajare.
„Nu știi niciodată când faci ultima poza cu cineva. Când e ultima îm
brățișare cu cineva drag.”
„Poza asta cu mamaie Vasilica e de acum vreo 5 ani în urmă, când a fost ea ultima dată la mine .”
„Știu că mulți dintre voi mă mai întreba de ea, n-ați uitat-o, o știți de când mergeam împreună pe la emisiuni.”
În același mesaj, Oana a explicat cât de mult a însemnat această bunică în viața ei: nu doar o rudă apropiată, ci sprijin, ghid și, adesea, rol matern.
„Acum, zilele astea, mamaie nu se simte așa bine, e vârsta, bătrânețea, toate adunate, dar pe mine mă doare că ptr mine a fost mai mult decât o bunică, a fost de multe ori mama pe care n-am avut-o. E tot ceea ce știu de când mă știu.”
Îndemnul final al vedetei a fost către rugăciune și nădejde, cu accent pe dorința de a mai păstra, măcar puțin, această prezență dragă în viața ei.
„Vă rog să vă rugați cu mine, dacă se poate să și mai revină, că aș vrea să o mai am puțin în viață mea.”
„Dacă se poate, te rog, Doamne să-i mai aud vocea și să avem glumele noastre , oricum facă-se voia Domnului, ca întotdeauna.”
Răni vechi, mărturisite public
De-a lungul anilor, partenera lui Viorel Lis a vorbit deschis despre încercările din copilărie și adolescență. În cadrul rubricii „Detectorul de minciuni”, la emisiunea Exclusiv VIP de la Prima TV, Oana a descris mediul familial complicat în care a crescut.
„Tatăl meu a fost alcoolic. Eu beau social, dar după Covid nu mai duc mai mult de un pahar de vin. Și să bei singur e trist.”
Tot ea a povestit cum sărăcia i-a marcat primii ani și a împins-o, uneori, către gesturi pe care, ulterior, le-a regretat și le-a îndreptat.
„Eram foarte săracă. Primul lucru pe care l-am furat a fost o rochiță de la o păpușă. Nu puteam să fur păpușa, așa că am luat rochița. După trei zile, am dat-o înapoi.”
„Am furat o bluză, pe care am pus-o sub cea pe care o plătisem.”
Aceste mărturisiri oferă un cadru mai amplu pentru a înțelege de ce mamaie Vasilica a fost atât de importantă în viața ei. În absența unei mame prezente, bunica a devenit ancora emoțională a Oanei, persoana către care s-a întors în momentele-cheie. Așa explică și tonul profund personal din mesajele sale: între nostalgie și recunoștință, între teamă și credință.
Dispariția bunicii redeschide, inevitabil, multe dintre aceste teme intime despre familie, sprijin și felul în care trecutul modelează adultul de mai târziu. Pentru Oana Lis, amintirile cu „mamaie” rămân un reper afectiv, iar fotografiile și glumele lor comune sunt astăzi, mai mult ca oricând, semnele unei legături care a definit-o.