A luat foc tot, balconul, tot”. Explozie puternică într-un bloc din Braşov: zeci de oameni au fugit din case

Arde tot acolo! A luat foc tot, balconul, tot, nu se ştie ce”, spune un martor. Incendiul a speriat zeci de locatari dintr-o zonă aflată aproape de centrul Braşovului.

Un apartament de la etajul opt al unui bloc ardea cu flăcări mari după o explozie puternică.

Proprietarul apartamentului, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a trecut prin foc ca să iasă din locuinţa plină de flăcări şi fum. Cu arsuri pe faţă şi pe mâini, s-a prăbuşit pe holul blocului.

După ce au stins incendiul, pompierii au confirmat bănuiala vecinilor. Chiar rănitul era de vină – îşi transformase casa într-un depozit de vechituri.

„Au ars foarte multe deşeuri care erau depozitate în locuinţă pe o suprafaţă de 60 de metri pătraţi”, a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov.

Căldura flăcărilor, fumul și apa folosită de pompieri au distrus apartamentele de sub cel care a luat foc. Proprietarii care nu au asigurare pentru locuinţă vor să ceară bani de reparaţii de la vecinul care a provocat incendiul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *