Gheorghe Tulică, unul dintre cei mai vechi și apreciați cameramani din Constanța, s-a stins din viață la vârsta de 67 de ani, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Prietenii și colegii de breaslă îl cunoșteau sub numele de Gyx, un profesionist discret, atent și mereu pregătit să surprindă imaginea care spune povestea.
Vestea morții sale a îndoliat redacții și oameni de televiziune care au lucrat alături de el de-a lungul anilor. Despre Gheorghe Tulică se spunea, simplu și adevărat, că știa să lase cadrele să respire și că își purta munca cu respect pentru subiect și pentru public. Plecarea sa lasă un gol pe care mulți îl vor simți atât profesional, cât și uman.
Cine a fost Gheorghe Tulică
Într-o profesie în care lumina, unghiul și secundele fac diferența, Gheorghe Tulică a devenit un reper prin rigoare și calm. Își pregătea cu migală aparatura, fixa trepiedul, verifica nivelul și expunerea, iar apoi se retrăgea cu discreție, lăsând personajele și faptele în fața camerei. Nu ridica vocea, nu căuta prim-planul – rezultatul final îi era cartea de vizită.
De-a lungul anilor, a lucrat pe teren la știri, interviuri și momente publice, contribuind la documentarea vieții orașului-port. Pentru colegi, Gyx era omul pe care te puteai baza la ore imposibile, în condiții grele, când un cadru curat sau o mișcare fluidă făcea diferența dintre o secvență obișnuită și una memorabilă. Munca lui nu căuta spectacolul, ci echilibrul și acuratețea.
Ecouri după dispariție
Dispariția lui Gheorghe Tulică a stârnit reacții de solidaritate și compasiune în rândul jurnaliștilor și tehnicienilor de imagine. În mesaje transmise în spațiul public, mulți au vorbit despre răbdarea lui, despre felul în care explica generațiilor mai tinere de ce e nevoie să aștepți lumina potrivită și de ce trebuie să respecți liniștea din spatele camerei.
„Camera lui s-a oprit prea devreme”.
Puține cuvinte pot aduna mai bine tristețea acestui moment. Pentru cei care l-au cunoscut, citatul e mai mult decât o metaforă: e rezumatul unei vieți trăite cu ochiul lipit de vizor și cu mintea așezată în compoziția imaginii. În astfel de clipe, tăcerea aparatului spune totul despre absența omului care îi dădea sens.
Gheorghe Tulică avea 67 de ani și era legat sufletește de Constanța, locul în care a lucrat și și-a format stilul. Gândurile celor din redacții, ale prietenilor și ale oamenilor întâlniți pe teren se îndreaptă acum către familie și apropiați. În amintirile celor care i-au fost alături, numele său rămâne asociat cu profesionalismul dus până la detaliu și cu bunul-simț al meseriei.
Meseria de cameraman nu caută reflectoarele. Ea cere răbdare, atenție la detaliu, echipamente întreținute și o rutină care transformă mișcările în gesturi sigure. Asta înseamnă să fii „ochiul” publicului: să anticipezi, să compui, să te retragi din cadru fără să dispari din poveste. De aceea, colegii lui Gheorghe Tulică vorbesc astăzi despre tăria de caracter care stă în spatele unui cadru stabil.
Un trepied bine fixat, un white balance corect, un focus pull la momentul potrivit – astfel de lucruri par mărunte, dar ele dau coerență unei știri și demnitate celor filmați. În tăcerea dintre două „rec”, se adună experiența, intuiția și etica de care depinde imaginea. Acolo, în spațiul aproape invizibil dintre ochi și vizor, se vede cel mai limpede moștenirea lăsată de un profesionist.