Emilia Ghinescu, mama Elodiei, se pregătește să marcheze încă o dată, prin rugăciune, memoria fiicei sale. În preajma unei date cu încărcătură personală, familia adună din nou lumânări și pomeniri pentru avocata dispărută în august 2007, un caz care a ținut România cu sufletul la gură ani la rând.
Dacă ar mai fi fost printre noi, Elodia Ghinescu ar fi urmat să împlinească în curând 55 de ani. Dincolo de cifre, rămâne absența ei, iar durerea mamei se vede în fiecare gest făcut în numele pomenirii creștine.
Parastas și doliul unei mame
Rânduielile bisericești au devenit, pentru Emilia Ghinescu, o ancoră în fața unui dor imposibil de rostit. Ea spune că, încă din anii de după dispariție, a ales să urmeze calea ritualurilor pentru cei trecuți la cele veșnice, convinsă că adevărul despre trupul fiicei sale nu va mai ieși la lumină.
„Ne ducem la biserică, împărțim pachete, i-am făcut și parastas, am făcut mereu tot ce este necesar unei persoane care a murit. Trupul fiicei mele e de negăsit. La cimitir am pus poza ei pe cruce.
Nu mai există nicio speranță să îi găsim trupul. Toată casa în care locuiau a fost găsită plină cu sângele ei, și pe perdea era, dar și pe clanța ușii. Elodia n-a mai putut ieși din casă, ușa era încuiată și nici nu avea cum să sară de la etajul 4. Nu a mai avut scăpare. Anchetatorii au declarat-o moartă.”
În zilele următoare, familia anunță un nou parastas pentru Elodia, cu gânduri împăcate și lumânări aprinse, așa cum s-a întâmplat an de an.
Dispariția din 2007, ancheta și condamnarea
Elodia Ghinescu era o avocată respectată când a dispărut brusc, în august 2007. Soțul ei de atunci, fostul polițist Cristian Cioacă, a intrat în atenția anchetatorilor pe parcursul unei investigații îndelungate. În cele din urmă, el a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru omor, iar ulterior a fost eliberat. La mai bine de 15 ani de la acele zile, rămâne întrebarea care apasă cel mai greu: unde este trupul Elodiei?
Eliberarea lui Cristian Cioacă a reînviat neliniști vechi pentru mama Elodiei, care a vorbit de-a lungul timpului despre suferință, dar și despre încercările—uneori bizare—de a găsi răspunsuri.
„Am fost asaltată de vrăjitoare, m-au căutat foarte multe, îmi trimiteau și scrisori, dar nu am dorit, mi-a fost frică, sunt o fire bisericoasă. Am fost, însă, recunosc, la parapsihologi. Însă, niciunul nu spunea exact ca celălalt, fiecare zicea diferit. Nimeni nu mi-a mai spus însă că Elodia ar fi în viață, toți au zis că a fost omorâtă. Am fost și la un preot orb, căruia am vrut să îi povestesc ce pățisem. Nici nu m-a lăsat să termin fraza, să-i spun numele fiicei mele. Mi-a zis clar: ‘A omorât-o soțul! ‘”
Mărturiile mamei vorbesc despre un drum presărat cu credință, teamă și nevoia de a afla, fie și pe ocolite, ce s-a întâmplat în acea noapte pe care România n-a uitat-o. Între timp, fotografia Elodiei rămâne așezată pe cruce, iar f