Criteriile pentru acordarea certificatelor de handicap în România au fost modificate printr-un ordin ministerial, care pune accentul pe impactul real al unei afecțiuni asupra vieții de zi cu zi, și nu doar pe diagnosticul medical. Astfel, boli precum diabetul zaharat fără complicații sau epilepsia controlată prin tratament nu mai garantează automat obținerea documentului. În schimb, pentru afecțiuni grave și ireversibile, certificatul poate deveni permanent încă de la prima evaluare.
Actul normativ a fost elaborat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPD) și are ca scop alinierea legislației naționale la standardele internaționale, inclusiv la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Schimbarea fundamentală constă în faptul că evaluarea se va concentra pe capacitatea reală de funcționare a persoanei, nu exclusiv pe boala în sine.
Conform noilor reguli, anumite afecțiuni nu mai asigură automat încadrarea în grad de handicap. De exemplu, persoanele cu miopie, hipermetropie sau astigmatism nu vor mai primi certificat dacă acuitatea vizuală se poate corecta prin ochelari sau lentile de contact. În cazul cataractei, evaluarea se va face doar după intervenția chirurgicală, dacă afectarea vederii persistă.
Nici diabetul zaharat de tip 1 sau 2 nu mai oferă automat dreptul la un certificat. Pentru a fi încadrată în grad de handicap, o persoană trebuie să demonstreze un control metabolic slab pe termen lung, cu o valoare a hemoglobinei glicozilate (HbA1c) mai mare de 8%, sau să aibă complicații severe la cel puțin două organe.
În mod similar, persoanele diagnosticate cu epilepsie care este controlată prin tratament și au mai puțin de o criză generalizată pe lună sau mai puțin de o criză parțială pe săptămână pot primi cel mult gradul „ușor”. Gradele superioare, „accentuat” sau „grav”, se acordă doar dacă crizele sunt frecvente și rezistente la medicație.
Criteriile s-au înăsprit și pentru afecțiunile respiratorii, precum astmul. Gradul „mediu” se acordă doar dacă volumul expirator maxim pe secundă (VEMS) este între 50-59%, iar saturația de oxigen între 85-90%. Gradele „accentuat” sau „grav” necesită dovezi clare de afectare severă a funcției pulmonare.
Pe de altă parte, ordinul stabilește clar situațiile în care certificatul de handicap poate fi acordat cu termen de valabilitate permanent încă de la prima evaluare. Printre acestea se numără dizabilitatea intelectuală severă sau profundă (IQ sub 40), tulburarea de spectru autist cu deficiență gravă, cecitatea totală (orbirea), surdomutitatea congenitală sau amputațiile de membre.
Pentru alte afecțiuni grave, statutul permanent se poate obține după o perioadă de monitorizare. De exemplu, în cazul paraplegiei sau tetraplegiei, certificatul devine permanent după doi ani de la diagnostic, la fel ca în situația sechelelor post-AVC cu deficit motor grav.
Procesul de evaluare devine mai riguros, bazându-se pe teste funcționale obiective, pe istoricul medical complet și pe răspunsul la tratament, care trebuie demonstrat pe o perioadă de 6-12 luni în anumite cazuri. Se vor folosi scale de măsurare standardizate, precum MMSE pentru funcțiile cognitive sau NYHA pentru insuficiența cardiacă, pentru a evalua impactul bolii asupra autonomiei personale.
Persoanele care dețin deja un certificat de handicap îl vor păstra valabil până la data expirării. La următoarea reevaluare, însă, comisiile vor aplica noile criterii. Noile termene de reevaluare sunt stabilite la 12 luni pentru afecțiunile reversibile și la 24 de luni pentru cele cu potențial de ameliorare.
Beneficiarii certificatelor de handicap au obligația de a urma Programul individual de reabilitare și integrare socială, iar nerespectarea acestuia poate duce la o reevaluare a situației și, potențial, la pierderea unor drepturi.