Igor Cuciuc a vorbit deschis, în mediul online, despre un vis tulburător în care i-a apărut fiica sa, Andreea. Artistul spune că întâlnirea onirică i-a readus în față durerea uriașă a pierderii, dar și un mesaj pe care îl consideră esențial pentru drumul spre dreptate.
Mărturia din vis a Andreei
Potrivit celor relatate de tată, Andreea i s-ar fi adresat cu blândețe, cerându-și iertare pentru plecarea prematură și pentru suferința lăsată în urmă. El povestește că fiica i-ar fi transmis că nu și-a dorit niciodată tragedia care a curmat planurile ei de viață.
„Nu ai vrut să se întâmple”
Mai mult, Igor Cuciuc susține că mesajul din vis conținea o destăinuire greu de dus: vinovatul pentru moartea Andreei ar fi încă în libertate. El afirmă că „totul este știut” de către apropiați, doar că nu a fost încă luat în calcul pentru a se face dreptate. Artistul își notează gândurile în spațiul public virtual ca pe o formă de a-și ordona trăirile și de a menține aprinsă discuția despre circumstanțele dispariției fetei sale.
Relatarea sa subliniază că Andreea avea planuri multe, întinse pe „o viață întreagă”. În această cheie, tonul confesiunii este unul amestecat: regretul plecării și speranța că adevărul va fi, la un moment dat, așezat în fața tuturor.
Durerea unui tată și căutarea dreptății
Artistul mărturisește că nu a reușit să treacă peste pierderea fiicei. Chiar și atunci când își onorează familia și momentele frumoase ale vieții, spune că bucuria rămâne „pe jumătate amară”, umbrită de amintirea Andreei. Multe dintre aceste trăiri au fost împărtășite publicului, cu speranța că vor ține vie memoria tinerei.
În povestea pe care o face cunoscută, apăsarea nu vine doar din absență, ci și din ideea că responsabilitatea pentru moartea fiicei nu ar fi fost încă asumată. Igor Cuciuc indică, în continuare, nevoia unei clarificări, insistând că sunt elemente care, în opinia sa, ar trebui luate în considerare de cei chemați să stabilească adevărul.
Confesiunea despre vis devine astfel nu doar o exprimare a dorului, ci și un semnal că drumurile personale ale doliului se pot întâlni cu cele ale demersurilor oficiale. Fără a revendica o autoritate asupra faptelor, el își așază trăirile în cuvinte, accentuând că mesajul Andreei din noaptea aceea i-a rămas întipărit.
Artistul spune că își găsește sprijin în acest dialog interior: cuvintele fiicei – „Nu ai vrut să se întâmple” – îi temperează sentimentul de vinovăție și îi întăresc dorința de a continua. În același timp, el reiterează ideea că vinovatul ar fi în libertate, menționând că „se știe” ce s-a întâmplat, dar că nu s-a acționat în consecință.
Prin relatările sale, Igor Cuciuc menține atenția asupra unei povești marcate de absențe și de întrebări încă fără răspuns public. El vorbește despre iertare și despre nevoie de adevăr, două repere care, în prezent, par să-i ghideze fiecare apariție și fiecare rând scris.
Deocamdată, tatăl își poartă doliul la vedere, în spațiul digital, unde notează fragmentele acestui vis și gândurile care îl însoțesc, lăsându-le să circule între oameni ca mărturie a unei iubiri paterne ce nu se stinge.