Băuturile carbogazoase dietetice, promovate ca o alternativă sănătoasă la cele cu zahăr, ar putea crește riscul de boală hepatică metabolică asociată steatozei chiar mai mult decât sucurile obișnuite. Un studiu recent, realizat pe aproape 124.000 de adulți din Marea Britanie, arată că persoanele care consumă zilnic cel puțin o doză de băutură dietetică au un risc cu 60% mai mare de a dezvolta această afecțiune, comparativ cu un risc de 50% în cazul celor care beau sucuri cu zahăr.
Boala hepatică metabolică asociată steatozei este în prezent cea mai răspândită afecțiune a ficatului în Statele Unite și afectează deja peste o treime din populația adultă la nivel global, scrie NYPost.
Studiul a fost condus de Lihe Liu, cercetător în gastroenterologie la Spitalul Universitar din Soochow, China. Acesta a subliniat că ideea conform căreia băuturile „zero zahăr” sunt complet sigure trebuie reevaluată, în contextul în care tot mai multe cercetări indică o legătură între îndulcitorii artificiali și diverse probleme de sănătate, precum bolile metabolice, diabetul sau afecțiunile cardiovasculare.
Potrivit cercetătorilor, atât zahărul, cât și îndulcitorii artificiali contribuie la acumularea de grăsime în ficat. Cu toate acestea, studiul a arătat că doar variantele dietetice au fost asociate cu un risc crescut de mortalitate cauzată de afecțiuni hepatice.
Cercetarea aduce și o veste încurajatoare. Concluziile arată că înlocuirea băuturilor îndulcite, fie cu zahăr, fie cu îndulcitori, cu apă a fost asociată cu o reducere semnificativă a riscului de a dezvolta boala hepatică metabolică asociată steatozei.
Specialiștii avertizează că, pe fondul creșterii ratei obezității și a diabetului la nivel mondial, boala hepatică metabolică asociată steatozei ar putea afecta peste jumătate din populația adultă a lumii până în anul 2040.