Apropiații selecționerului susțin că nu este vorba despre nimic altceva decât de o răceală care necesită antibiotice și un tratament specific.
Discuția este legată de imunitatea lui „Il Luce”, care nu poate fi precum a unei persoane de 20 de ani. Astfel, având o autoprotecție scăzută, medicii au ales să-l țină sub control, într-o rezervă.
Lucescu avea variante de a merge la Istanbul sau la Viena, pentru a se căuta, dar a preferat să meargă pe mâna doctorilor din Capitală. Analizele medicale nu au evidențiat nimic grav.
„Cei de la Universitar îmi cunosc istoricul medical”, a motivat tehnicianul motivul pentru care a ales Spitalul Universitar.
„Il Luce” a avut mai multe operații, de-a lungul timpului: una la coaste, după accidentul de tramvai, una la inimă (are implantat un stent) și una la șold (intervenția a avut loc la clinica Ponderas).
„Având în vedere informațiile apărute în mass-media în ultimele zile, în special astăzi, Federația Română de Fotbal face următoarele precizări.
Selecționerul echipei naționale a României, domnul Mircea Lucescu, se află internat în spital pentru supraveghere medicală, unde urmează un tratament antibiotic, ca urmare a unei infecții subcutanate, iar evoluția este favorabilă.
Dorim să subliniem faptul că nu s-a pus niciodată problema transferului domnului Mircea Lucescu către o altă unitate medicală, din țară sau din străinătate.
În acest context, selecționerul Mircea Lucescu transmite următorul mesaj: „Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare. Vă rog frumos să stați liniștiți, s-a exagerat foarte mult. Este pur și simplu un tratament pe care trebuie să îl urmez sub observație”.