Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași, a explicat în cadrul unei ediții BZI LIVE o metodă duhovnicească prin care o persoană poate
Read moreMetode de ținut la distanță muștele și țânțarii. Iată ce minuni fac o lămâie și câteva cuișoare
Vara și-a intrat pe deplin în drepturi, iar odată cu zilele lungi și călduroase, au apărut inevitabil și musafirii nepoftiți: muștele și țânțarii. Fie că
Read moreTraian Băsescu, operat de urgență pe inimă
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a trecut printr-un moment extrem de delicat, fiind supus de urgență unei operații pe cord, într-un spital din Paris.
Read moreRadacina maca regleaza nivelul de colesterol din sange si calmeaza bufeurile de la menopauza
Maca – o rădăcină simplă, dar cu o forță remarcabilă – vine din inima Anzilor peruvieni, acolo unde oamenii au învățat, de secole, să trăiască
Read moreLeacul natural pentru dureri reumatice, articulare, musculare si de osteoporoza
Compresa cu ghimbir este unul dintre acele remedii simple, dar extrem de eficiente, pe care le poți pregăti acasă, fără efort și cu beneficii notabile
Read moreAlimentele care duc la aparitia cancerului de colon, boala care l-a rapus pe Mircea Diaconu
Alimentele procesate care duc la aparitia cancerului de colon, boala necrutatoare care l-a rapus pe Mircea Diaconu Publicitate Cancerul de colon este una dintre cele mai
Read moreO prăjitură fără făină și fără zahăr care se face cu doar trei ingrediente? Da, este posibil! Iar rezultatul este surprinzător: un desert cremos, ușor, cu gust delicat, care se prepară rapid și nu cere nici măcar mixer. Perfect pentru momentele în care vrei ceva dulce, dar mai sănătos.
Ce ai nevoie pentru această prăjitură simplă Tot ce trebuie să pregătești sunt două căni de iaurt – adică aproximativ 400 de grame –, patru
Read morePiedone, mărturisiri personale inedite: Locul nașterii și detalii despre familia sa
Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a vorbit recent despre începuturile sale, într-o apariție în cadrul unui podcast moderat de Bursucu’.
Read moreCând a decis Alina Sorescu să se despartă, de fapt, de Alexandru Ciucu: „Am văzut că există repercusiuni asupra fetițelor și că ele asistă la un comportament nepotrivit”
Alina Sorescu a vorbit cu sinceritate și emoție despre cel mai greu capitol din viața ei: sfârșitul căsniciei cu Alexandru Ciucu, tatăl fiicelor sale. După
Read moreDoar ei doi, din nou. Cum au apărut Adrian Alexandrov și fiica lui, la serbarea școlară. Când ar putea fi eliberată Elena Udrea
Adrian Alexandrov a fost prezent la unul dintre cele mai emoționante momente din viața fiicei sale, Eva Maria: ceremonia de absolvire a clasei pregătitoare. Evenimentul,
Read more