Ți se rupe sufletul! Copiii Mădălinei Apostol au…

Familia, prietenii și apropiații Mădălinei Apostol se pregătesc să îi spună adio. Femeia s-a stins din viață pe 12 septembrie 2026, la vârsta de 41 de ani, iar în aceste zile trupul său neînsuflețit a fost depus la capela Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din București. Printre florile aduse pentru ceremonia funerară se află … Read more

Fanilor nu le-a venit să creadă! Daniela de la „Casa iubirii” a fost surprinsă…

Daniela de la ”Casa iubirii”, și-a surprins fanii cu ultima sa postare din mediul online. Iată cum s-a afișat frumoasa concurentă. Deși este o persoană discretă atunci când vine vorba de viața din afara camerelor de filmat, fanii au rămas uimți în momentul în care au văzut ce bolid conduce concurenta. Daniela a reușit să … Read more

Doliu în muzica românească

Lumea muzicală din România este în doliu după moartea lui Bogdan Ghiță, cunoscut publicului sub numele de DJ Bob Fontana. Artistul, apreciat pentru energia sa din spatele pupitrului și pentru modul în care anima evenimentele, a încetat din viață la vârsta de 44 de ani. Vestea dispariției sale a fost anunțată de colegii din trupa … Read more

Stai departe de acest ulei. El este cel mai rău din lume și este peste tot

Această grăsime este folosită în producția majorității alimentelor. Adăugarea lui, din păcate, nu are un efect bun asupra funcționării organismului. Excesul poate contribui la probleme grave de sănătate. Prajituri, ciocolata, bomboane, conserve, preparate congelate sunt doar cateva dintre produsele care contin mai mult sau mai putin ulei de palmier in compozitia lor. Deși este folosit … Read more

A patra oară e cu noroc pentru Guvern? Cine sunt „favoriţii” lui Nicuşor Dan pentru funcţia de premier

Consultările au loc după ce Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a obținut votul de încredere al Parlamentului. Cabinetul susținut de PNL, USR și UDMR a primit 182 de voturi „pentru”, sub pragul de 233 necesar pentru învestire. Nicușor Dan a anunțat că după discuțiile de luni va face o nouă nominalizare și le-a cerut … Read more

Stegarul Dac’ a fost reținut din nou

Cezar Cătălin Avrămuță, cunoscut drept „Stegarul Dac”, a fost reținut la protestul privind eliberarea lui Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale arestat preventiv într-un dosar de înșelăciune. „Stegarul Dac” ar fi împins un jandarm, în timpul evenimentului, conform Poliției Capitalei. „La data de 2 octombrie 2026, în jurul orei 19.30 polițiști din cadrul Secției 14 … Read more

Mama Valentinei RUPE TĂCEREA! A spus TOTUL: „Nu mor niciodată…

O tragedie cutremură o familie din Filiași, județul Dolj, după ce Valentina, o tânără de 28 de ani, a fost descoperită moartă într-o valiză abandonată în râul Olt. Evenimentul a zguduit comunitatea și a adus suferință nemăsurată celor care i-au fost alături. Săptămâna trecută, viața familiei Valentinei s-a schimbat complet când trupul neînsuflețit al fetei … Read more

Ș0C pentru Ilie Bolojan! Siegfried Mureșan a…

Tensiuni în PNL după desemnarea lui Siegfried Mureșan. Liberalii se așteptau la Alexandru Nazare și iau în calcul anticipatele Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier a luat prin surprindere conducerea PNL. Ilie Bolojan a declarat că a aflat despre decizia președintelui Nicușor Dan cu aproximativ 30 de minute înainte ca aceasta să fie … Read more