Povestea ciorii și a păunului – despre libertate, comparații și adevărata fericire
A fost odată o cioară care trăia simplu, în inima pădurii. Nu-i lipsea nimic: avea cerul deasupra, copacii drept casă și aerul curat ca tovarăș. Era, pur și simplu, mulțumită. Până într-o zi…
A văzut o lebădă plutind grațios pe luciul unei ape.
„Uite câtă frumusețe… câtă eleganță. Albă, curată, impecabilă. Eu, în comparație, sunt atât de… neagră. Sigur lebăda e cea mai fericită pasăre de pe lume”, și-a spus cioara.
Curioasă, s-a apropiat de lebădă și i-a mărturisit gândul. Dar lebăda a zâmbit ușor și i-a răspuns:
– Așa gândeam și eu, până când am văzut un papagal. Eu sunt doar albă, dar el… el are două culori! De atunci, cred că papagalul este cea mai fericită pasăre.
Cioara a pornit mai departe, hotărâtă să afle dacă papagalul chiar trăiește o viață mai frumoasă. Și când l-a găsit, i-a spus ce i-a zis lebăda.
Papagalul i-a răspuns zâmbind:
– Da, am fost fericit… până am văzut un păun. Eu am două culori, dar păunul este o explozie de nuanțe și forme. Toată lumea îl admiră.
Și astfel, cioara a ajuns la grădina zoologică, unde păunul trăia închis. Zeci de oameni îl priveau, îi făceau poze, exclamau de uimire. După ce toți au plecat, cioara s-a apropiat timid și i-a spus:
– Păunule, trebuie să fii cea mai fericită pasăre din lume. Toți te admiră. Pe mine oamenii mă alungă. Eu nu am culoare, tu le ai pe toate.
Dar păunul și-a coborât privirea și i-a spus cu blândețe:
– Poate par norocos, dar nu sunt. Pentru frumusețea mea, am pierdut libertatea. Trăiesc într-o cușcă, într-o vitrină. Aș da totul să fiu ca tine – liber, să pot zbura unde vreau, să simt vântul în aripi și să trăiesc după propriile alegeri.
Morala poveștii:
Ne comparăm mereu cu ceilalți, fără să vedem darurile noastre. Privim la ce au alții și uităm ce avem noi. Ne dorim frumusețea cuiva, succesul altcuiva, libertatea altora – și rareori realizăm că exact ceea ce avem noi este visul altcuiva.
Adevărata fericire nu se măsoară în ceea ce ai, ci în cât de recunoscător ești pentru ceea ce ești. Pentru libertatea ta. Pentru pacea ta. Pentru drumul tău.
Persoana care învață să se accepte și să se bucure de darurile sale – fără să se compare – este, fără îndoială, cea mai fericită persoană din lume.