Zi de doliu pentru mass-media din România: Gheorghe Tulică, cunoscut printre colegi drept Gyx, s-a stins din viață la 67 de ani, după o luptă grea cu boala. Ultimele sale clipe s-au petrecut sub îngrijirea medicilor de la Spitalul Județean Constanța, loc în care a rămas până la capăt un om demn și discret.
Omul din spatele camerei
Apropiații conturează portretul unui om în care bunătatea, altruismul și devotamentul față de familie se împleteau firesc. Tulică era colegul pe care te puteai sprijini în momentele grele, cel care se întorcea din teren cu soluții, nu cu scuze. Și-a purtat suferința cu discreție, continuând să creadă în forța poveștilor bine spuse și în responsabilitatea pe care o are imaginea în fața publicului.
Familia și prietenii au anunțat că cei care vor să își ia rămas-bun o pot face la Casa Funerară din Cimitirul Municipal, pe strada Baba Novac, începând cu 24 martie 2026, după ora 17:00. Mesajul transmis subliniază drumul scurt și nedrept al bolii, dar și recunoștința pentru sprijinul primit în ultimele zile.
Numele Gyx rămâne legat de multe momente esențiale surprinse pentru ecrane, momente văzute de public fără a-i cunoaște întotdeauna autorul. Pentru cei din breaslă, felul său de a lucra — calm, atent, generos — va rămâne o reper, iar pentru cei dragi, o mărturie a unui om care a iubit meseria și oamenii prin prisma camerei sale
Vestea a întristat redacții și echipe de filmare din toată țara. Cei care au lucrat cu el vorbesc despre un profesionist care nu căuta reflectoarele, dar fără de care multe transmisiuni nu ar fi avut aceeași claritate și profunzime. Prietenii și familia își amintesc un om cald, prezent, cu simțul măsurii și al detaliului, mereu gata să mai petreacă „încă cinci minute” pentru cadrul perfect.
Amprenta lui Gyx în televiziune
De-a lungul anilor, Gheorghe Tulică a însoțit nenumărate reportaje și transmisiuni, punând în prim-plan povestea, emoția și rigoarea imaginii. Îi plăcea să urmărească gesturile mici și expresiile sincere, acele detalii care dau viață unei relatări. În teren, prezența lui calma atmosfera: o glumă spusă la momentul potrivit, un zâmbet discret și un „hai că iese” rostit cu încredere îi făceau pe colegi să respire mai ușor.
„Camera lui Gyx s-a oprit prea devreme, dar imaginile și amintirile pe care le-a lăsat în urmă vor continua să spună povești.”
Pasiunea pentru imagine i-a ghidat fiecare alegere: lumina pusă atent, unghiul neașteptat, răbdarea de a aștepta clipa potrivită. Își organiza cu grijă materialele, convins că fiecare cadru are rostul lui și că merită păstrat. Din munca sa rămân secvențe care pot reconstrui povești și care, pentru public, înseamnă acces la realitate fără artificii.