De la vaci la guvern .Cum a crescut ilie bolojan și ce pensie are mama lui

Floarea Bolojan, mama premierului Ilie Bolojan, are 87 de ani și trăiește cu discreție în satul Birtin, lângă Oradea. Cu emoție, își rememorează drumul fiului „de la vaci la guvern”, vorbind despre un copil liniștit, muncitor și mereu cu gândul la învățătură.

RECLAMA

O mamă modestă, sfaturi ferme și priviri critice spre politică

La 87 de ani, Floarea Bolojan trăiește dintr-o pensie mai mică de 3.000 de lei. Nu se plânge: munca i-a fost reper toată viața, iar convingerea ei rămâne clară – la sat, când ești harnic, nu-ți lipsește nimic esențial.

Din experiența strânsă în gospodărie, i-a transmis fiului îndemnuri pentru vremuri complicate: să răspundă cu răbdare la presiuni, să aplaneze conflicte, să nu se lase atras în dispute sterile. În ochii mamei, cel mai mare „defect” al lui Ilie este tocmai bunătatea – uneori prea înțelegător cu cei din jur.

Când vine vorba de viața publică, privirea ei devine aspră. Este critică față de adversarii politici ai fiului, în special față de PSD, pe care îl vede ca pe un obstacol în calea proiectelor pe care le susține. Are și rezerve față de Nicușor Dan: deși l-a votat, spune acum că nu s-a ridicat la nivelul speranțelor sale.

În pofida tuturor încercărilor, rămâne o mamă mândră și atentă. Îl vede pe Ilie citind, lucrând, revenind mereu la rigoarea deprinsă acasă – iar asta îi confirmă că își poartă funcția cu bună-credință, pentru oameni și pentru țară.

Rădăcini la sat și o pasiune timpurie pentru carte

Din dorința de a nu lăsa un copil singur, familia a avut doi băieți: pe Ilie, mezinul, și pe fratele mai mare, care a ales o carieră didactică. Încă de mic, Ilie se remarca prin comportament atent și respectuos: nu ridica tonul, nu cauza neplăceri, asculta cu luare-aminte. Vorbea devreme, era vesel, dar și retras când contextul îl stingherea.

RECLAMA

Deși avea o voce plăcută și înclinație către muzică, timiditatea l-a ținut departe de scenă. În schimb, a prins gustul pentru lectură. La pășunat, printre treburi mărunte, purta cu el o carte, iar acest obicei a rămas o constantă a vieții sale, până târziu în noapte, și astăzi.

Numele i-a fost dat în onoarea tatălui și are, în viziunea mamei, o încărcătură religioasă. Ea crede că felul cum a fost botezat și crescut i-a deschis drumul spre București, unde a ajuns să conducă echipe și să-și asume schimbări importante pentru oameni.