Destin crunt pentru un bărbat de 55 de ani! El a murit pe loc, dar ce s-a întâmplat cu ceilalți 3 pasageri este de necrezut

Un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani a murit, marți seară, după ce mașina în care se afla alături de alte trei persoane s-a răsturnat pe un drum de pământ. Accidentul a avut loc între localitățile Strunga și Buznea, din județul Iași.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție. Detașamentul de Pompieri Târgu Frumos a intervenit cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și un echipaj SMURD, fiind mobilizați 11 pompieri militari. Aceștia au fost sprijiniți de un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Iași.

Victima a fost găsită de salvatori în stare de inconștiență, însă nu era încarcerată. Echipajele SMURD au început manevrele de resuscitare, care au fost continuate de personalul medical de pe ambulanță. În ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a răspuns procedurilor și a fost declarat decedat.

Celelalte trei persoane care se aflau în autoturism au suferit răni minore și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *