Doliu în lumea folclorului din România Ion Drăgan a murit chiar în prima zi de Crăciun

Ion Drăgan, unul dintre cei mai iubiți cântăreți din țară, s-a stins din viață în această dimineață.

Este doliu în lumea folclorului din România! Din nefericire, interpretul de muzică populară, Ion Drăgan, a fost găsit fără suflare chiar în această dimineață. Artistul în vârstă de 54 de ani a fost găsit mort în comuna Bălești, acolo unde petrecuse Ajunul Crăciunului alături de cei dragi.

Tragedia petrecută chiar de Crăciun a căzut ca un șoc pentru toată lumea. Ion Drăgan a fost găsit mort în această dimineață în casa lui din comuna Bălești. Se pare că acesta petrecuse Ajunul alături de familia sa și aștepta cu nerăbdare Crăciunul. Apropiații cred că acesta a suferit un infarct în timp ce dormea.

Vestea trecerii sale în neființă i-a cutremurat pe toți. Familia spune că acesta se simțea foarte bine și nimic nu prevestea tragedia care avea să se întâmple în prima zi a Crăciunului.

Anunțul trist a fost făcut de reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj.

„Muzica populară românească a pierdut un mare nume, un artist dedicat și un om care a trăit prin și pentru cântec”, transmit reprezentanții CJCPCT Gorj.

Cu doar câteva ore înainte să moară, chiar în Ajunul Crăciunului, Ion Drăgan a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. Acesta le-a urat sărbători fericite urmăritorilor săi din mediul online.

„Un Crăciun Fericit! Să aveți prieteni cu sănătate și noroc în toate să aveți!”, a fost ultimul mesaj transmis de Ion Drăgan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *