Povestea lui George Chirilă, fermierul din Iași care trăiește în concubinaj cu două surori, a stârnit de-a lungul anilor curiozitate și controverse. Familia numeroasă a ridicat la țară o gospodărie aparte, cu propriile rânduieli și un ritm bine fixat al muncilor zilnice. Astăzi, însă, acest „trib” format din 16 copii traversează un moment de cotitură, iar unitatea care l-a definit cândva se destramă.
Mult timp, viața lor a curs în afara orașului, după reguli autoimpuse, într-o lume în care fiecare ști(a) ce are de făcut. În acest cadru, părintele a încercat să ofere un acoperiș, hrană și rânduială, conturând o comunitate familială în miniatură, unde munca și disciplina țineau loc de orar școlar sau de agendă urbană.
Viața într-o gospodărie atipică
Chirilă a vorbit, de-a lungul timpului, despre cum și-a gândit gospodăria ca pe un mecanism în care toți copiii aveau roluri clare: de la îngrijirea animalelor și pregătirea hranei până la treburi gospodărești împărțite pe vârste și puteri. Această organizare a creat sentimentul de autonomie și coeziune, dar și dependență de prezența fiecăruia. Într-un asemenea aranjament, orice plecare fisurează echilibrul.
Potrivit relatărilor sale în cadrul emisiunii „Asta-i România”, atmosfera s-a schimbat odată cu dorința unora dintre copii de a-și încerca norocul la oraș. Nu a fost o mișcare singulară, ci un val care a prins avânt, accelerându-se în scurt timp. În lipsa lor, sarcinile zilnice s-au rearanjat cu dificultate, iar ritmul cunoscut al gospodăriei a început să se piardă.
Ruptura: plecarea copiilor la oraș
Momentul-cheie a venit atunci când cinci dintre copii au ales să plece deodată. Declarația părintelui sintetizează impactul acestei despărțiri:
„Au plecat 5 deodată și au rămas descoperite anumite sectoare. Când copilul se răzvrătește, părintele nu are cu ce compensa”.
Dincolo de emoție, afirmația descrie limpede consecințele: goluri în treburile de zi cu zi și senzația că roata nu mai învârte la fel. Fiecare absență a însemnat un sector fără om la post, iar redistribuirea muncii a cerut timp și răbdare. Chirilă recunoaște că nu mai poate controla în totalitate situația, însă încearcă să rămână aproape de cei plecați, să le fie sprijin și busolă când au nevoie.
În plan uman, despărțirea aduce neliniște pentru părinți și entuziasm amestecat cu teamă pentru tineri. Plecarea spre oraș e adesea un pas firesc către independență, dar pentru o familie cu atâția membri, efectul de undă e puternic. De la treburi neacoperite la necesitatea de a reînvăța rutina, totul se simte mai apăsat. Cu toate acestea, dorința părintelui este să mențină legătura cu cei care și-au ales propriul drum, fie că e vorba de un apel, un mesaj sau o vizită scurtă acasă.
În paralel, viața la țară continuă cu aceia care au rămas. Zilele se împart între animale, grădină și reparații mărunte, iar responsabilitățile se reașază pe umerii celor rămași în gospodărie. În lipsa unei pârghii imediate pentru a „compensa”, soluțiile vin pas cu pas, prin adaptare, într-un efort de a păstra funcțională o lume construită în ani.
Astăzi, familia lui George Chirilă trăiește între două realități: rădăcinile adânci ale gospodăriei și chemarea orașului pentru cei tineri. Între drumuri, reacomodări și încercări, povestea nu se închide, ci merge înainte, așa cum poate, în ritmul pe care i-l impun oamenii și locul.