Într-un gest de disperare și durere care sfâșie sufletul, mama Andei Maria Gyurcă, tânăra de doar 32 de ani ucisă și incendiată de fostul iubit în propria casă din Miheșu de Câmpie, a vorbit pentru prima dată despre ce s-a întâmplat cu adevărat în curtea unde fiica ei și-a găsit sfârșitul. Declarațiile cutremurătoare vin într-un moment în care criminalul, Emil Gânj, este de negăsit de peste zece zile, iar anchetatorii îl caută în disperare.
Femeia a fost martoră la momentul atacului și spune că, din păcate, totul a fost atent premeditat. Nu doar de către individul care i-a distrus familia, ci și cu sprijinul unor rude apropiate ale acestuia, care l-ar fi protejat și întreținut în toată această perioadă.
„L-a ajutat familia. Nu mai pot avea încredere în nimeni!”
Cu vocea frântă și lacrimi în ochi, mama Andei povestește că a fost anunțată încă dinainte de crimă că fostul iubit al fiicei sale cumpărase benzină. „Cu două zile înainte, o rudă mi-a spus că l-a văzut pe un cumnat de-al lui că a cumpărat benzină din Șeulia de Câmpie. Totul a fost un plan bine pus la punct. Nu știu de unde avea bani, dar știu sigur că l-au ajutat rudele: surorile, cumnatul… veneau la casa lui mereu cu valize mari, cu mobilă, cu genți. Făceau curat, măturau 5 minute, lăsau ceva în casă și plecau. Era ceva ciudat și le-am spus și polițiștilor”, a mărturisit femeia pentru Antena 3 CNN.
Poliția însă, spune ea, n-a putut interveni, invocând că Emil avea dreptul să meargă în casa părintească. „Le-am zis să verifice ce aduc în bagaje, dar mi-au zis că nu pot face nimic. Nu s-a luat în serios ce am simțit ca mamă.”
O poză macabră, descoperită în telefonul victimei
Criminalul fugar continuă să sfideze autoritățile. Antena 3 CNN a obținut o fotografie recentă cu Emil Gânj, găsită în telefonul victimei. Ar fi fost trimisă de el chiar în timp ce era dat în urmărire generală pentru răpirea Andei. Fotografia arată un bărbat relaxat, cu o privire sfidătoare, care pare să fi știut că este cu un pas înaintea anchetatorilor.
Imaginea a fost trimisă prin rețelele de socializare, ceea ce ridică semne de întrebare privind rețeaua de susținere din spatele fugarului. O rețea care, potrivit mamei victimei, s-ar ascunde chiar în familie: „Eu cred că este ascuns undeva într-un beci, la o rudă. Dacă era pe afară, l-ar fi prins.”
Percheziții în miez de noapte, indicii la o benzinărie
Ultima pistă urmată de anchetatori i-a dus din nou în apropiere de Bistrița. Un apel la 112 indica prezența lui Emil Gânj lângă o benzinărie din Crainimăț, aceeași zonă unde, în urmă cu trei zile, un căruțaș l-a recunoscut și a declarat că i-a cerut mâncare.
Noaptea trecută, mascații au descins în zonă, dar fără rezultat. Autoritățile continuă perchezițiile și cer ajutorul populației. Emil Gânj este considerat extrem de periculos.
România în fața unei tragedii care zguduie conștiințele
Cazul Andei Maria este o rană deschisă pentru întreaga Românie. Este încă o dovadă dureroasă că sistemul, de multe ori, nu reușește să protejeze victimele până la capăt. Tânăra ceruse ajutor, se știa că este în pericol, iar semnalele venite de la mama ei au fost ignorate.
În timp ce o mamă plânge, o comunitate întreagă se simte neputincioasă. Iar un criminal se ascunde, poate chiar în casa unei rude.
„Mi-a ars copilul de vie. Nu am puterea să-l iert și nu vreau decât să-l vad după gratii. Vreau dreptate pentru fata mea.” Acesta este strigătul unei mame care, deși sfâșiată de durere, nu renunță la luptă.
Cine l-a văzut pe Emil Gânj sau are informații despre locul în care se află este rugat să sune de urgență la 112.
