Poziția Guvernului privind majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2026 este încă în analiză, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu. Aceasta a precizat că, deși premierul Ilie Bolojan i-a transmis că „în principiu, salariul minim nu va crește”, subiectul rămâne deschis, în contextul în care partenerii de coaliție din PSD insistă pentru o majorare.
„Subiectul este în analiza premierului şi, în momentul în care l-am întrebat, mi-a răspuns: «În principiu, salariul minim nu va creşte». Dar subiectul este, în acest moment, în analiza premierului”, a declarat Ioana Dogioiu în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Victoria.
Întrebată despre discuțiile din coaliție, unde PSD susține creșterea, purtătorul de cuvânt a adăugat: „A discutat acest lucru, ştiu că a spus de principiu, dar a discutat acest lucru cu partenerii de coaliţie pentru că, dinspre PSD, înţelegem că ar urma să crească. Ce se întâmplă în coaliţie, se întâmplă în coaliţie. Nu ştiu să vă spun”.
Mai mulți lideri social-democrați au cerut public în ultimele zile majorarea salariului minim brut la 4.325 de lei pe lună, de la 1 ianuarie 2026, și menținerea facilității prin care 300 de lei din această sumă sunt neimpozabili. În prezent, salariul minim brut este de 4.050 de lei.
Conform unor surse politice, Guvernul analizează trei variante de majorare, cu o creștere brută cuprinsă între 300 și 750 de lei. În timp ce social-democrații și sindicatele argumentează că măsura este necesară pentru a proteja puterea de cumpărare afectată de inflație, mediul de afaceri și liberalii avertizează asupra riscurilor, precum descurajarea investițiilor și o nouă rundă de scumpiri.
În aceeași conferință, Ioana Dogioiu a anunțat că modificările la Ordonanța de Urgență 52/2025 au fost amânate pentru săptămâna viitoare, infirmând informațiile apărute în presă despre un „scandal” în ședința de guvern pe această temă.
„Modificările la Ordonanţa 52 au fost amânate pe săptămâna viitoare. Urmează să fie definitivată până luni, cel mai târziu, o formă finală. (…) Nu a fost absolut niciun scandal în şedinţa de guvern, au fost discuţii. Propunerile de la Asociaţia Municipiilor au venit aseară, destul de târziu. Pentru a avea o formă foarte bine consolidată, a fost decisă această amânare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Anterior, primarul Craiovei, Lia-Olguța Vasilescu, declarase că PSD a cerut revizuirea OUG 52, susținând că unele prevederi ar putea duce la „blocarea” activității primăriilor. Pe 9 octombrie, premierul Ilie Bolojan anunțase că Executivul intenționează să modifice ordonanța pentru a elimina anumite „constrângeri” în funcționarea autorităților locale.