Doamna Floarea, mama premierului Ilie Bolojan, are 87 de ani și vorbește cu tandrețe despre băiatul ei cel mic, astăzi la conducerea Guvernului. Trăiește în Birtin, comuna Vadu Crișului, aproape de Oradea, și își amintește cum Ilie mergea pretutindeni cu o carte sub braț; obiceiul a rămas neschimbat, pentru că, spune ea, citește adesea până noaptea târziu.
Portret de mamă: viața din Birtin și familia Bolojan
Floarea Bolojan a crescut doi băieți, Florian și Ilie, după ce și-a dorit mereu o familie în care nimeni să nu rămână singur, ea însăși fiind singură la părinți. Primul născut, Florian, a urmat drumul școlii și a ajuns profesor de matematică, iar acum este la pensie. Fratele mai mic, Ilie, a ales viața publică și politica, lucru pe care mama îl privește cu un amestec de mândrie și emoție firească.
Între cei doi frați există o diferență de vârstă de 14 ani, iar firea lor, povestește doamna Floarea, i-a făcut dintotdeauna diferiți. În calea familiei s-a așezat și o mare durere: un alt fiu a murit la doar 9 luni. Chiar și așa, femeia vorbește liniștit, cu tărie și cu o grijă de mamă care transpare din fiecare detaliu despre copiii ei.
„Îi diferență între băieți. Că ăla e cu 14 ani mai mare ca el. Eu n-am vrut să rămâie primul băiat singur. Că eu am fost singură și știu ce înseamnă singurătate. Ești fiul ploii. Primul seamănă cu tată-său, mai nervos și harnic de rupe. Ilie seamănă mai mult cu mine și cu tatăl meu. Tatăl meu a fost un om bun, așa ca el. El, de micuț, n-o înjurat, n-o știut ce înseamnă să înjuri, sub nici o formă. Nici în ziua de astăzi nu știe. Nu bea, nu fumează. Nici ălalaltul”
Copilăria și obiceiurile lui Ilie Bolojan
Despre copilăria lui Ilie, mama și-l amintește mereu cu o carte aproape. Îl vede mic, atent și tăcut, alegând mai des lectura decât joaca gălăgioasă. Mai târziu, aceeași aplecare spre studiu s-a păstrat: serile îl prind deseori citind, așa cum făcea și în anii de școală. Imaginea aceasta, a copilului concentrat, a rămas pentru ea semnul clar al unui caracter așezat.
În casă, regulile erau simple, iar bunul-simț era literă de lege. Doamna Floarea subliniază că fiul ei nu a folosit cuvinte urâte și a rămas la distanță de vicii: nu bea, nu fumează. Pentru ea, aceste lucruri nu sunt doar detalii biografice, ci dovada unei educații primite „din pământ puternic”, cum îi place să spună atunci când pomenește de rădăcinile familiei.
Birtin a rămas punctul fix, locul de unde pleacă și unde se întorc poveștile familiei. În odaia luminoasă, fiecare amintire e spusă rar, cu grijă pentru nuanțe: de la diferența de vârstă dintre frați, la calea aleasă de fiecare și până la tihna serilor în care foșnetul paginilor umple liniștea casei.
În vorbele mamei nu e grabă, ci o curgere domoală a lucrurilor care contează: muncă, carte, liniște și rânduială. Iar între toate acestea, figura premierului rămâne, pentru ea, tot băiatul cu „cartea după el”, atent la lume și la oamenii din jur.