Un gest simplu, repetat de numeroși pacienți în ultimele clipe i-a atras atenția unei asistente medicale din SUA: întinderea brațelor spre tavan sau cer. Fenomenul, observat frecvent în îngrijirea paliativă, surprinde adesea familia, dar, potrivit asistentei, nu semnalează neapărat suferință sau teamă.
Ce observă frecvent îngrijitorii la finalul vieții
Asistenta și end-of-life coach Katie Duncan, din Gaithersburg (Maryland), spune că, în ultimele zile sau ore, unii bolnavi își ridică spontan mâinile ca și cum ar „atinge” ceva deasupra lor. Mișcarea poate părea tulburătoare la prima vedere, mai ales pentru rudele aflate la căpătâi, însă Duncan subliniază că nu este, de regulă, un semn de chin. Dimpotrivă, mulți pacienți par liniștiți în timp ce o fac.
„Nu este un semn automat al agitației sau al durerii”, explică ea în materiale educaționale publicate online, unde descrie experiențe acumulate în terapie intensivă, hospice la domiciliu și centre de reabilitare comunitară.
„Acesta este unul dintre acele fenomene greu de explicat. Din experiența mea, această întindere către cineva sau ceva deasupra lor este foarte comună.”
Potrivit lui Duncan, mulți pacienți par să „întindă mâna” spre persoane dragi decedate, prieteni sau chiar animale de companie care au însemnat mult pentru ei. Pentru familie, momentul poate fi copleșitor, mai ales dacă nu a mai asistat până atunci la un sfârșit de viață.
Cum interpretează familiile și ce spun specialiștii
În literatura de îngrijiri paliative, astfel de momente sunt adesea descrise drept „experiențe de la finalul vieții” sau „viziuni de la sfârșit” — trăiri subiective pe care nu le putem măsura medical, dar pe care mulți îngrijitori le-au întâlnit. Duncan subliniază că gestul nu trebuie confundat cu semnele de durere acută sau cu lipsa de oxigen, situații în care apar, de regulă, și alte manifestări clinice.
„Uneori, acest gest este asociat cu ceea ce numim viziuni de la finalul vieții sau alte experiențe specifice acestui moment.”
Important: dacă apar indicii de suferință (respirație apăsată, grimase, neliniște accentuată), familia trebuie să anunțe echipa medicală pentru evaluare. În lipsa acestor semne, ridicarea brațelor poate fi privită ca o manifestare benignă, posibil conectată cu felul în care persoana trăiește clipa trecerii.
În ceea ce privește reacția celor apropiați, specialiștii recomandă calm și prezență discretă: ținerea de mână, un ton domol, lumină scăzută, păstrarea unei atmosfere liniștite. Mesaje scurte și calde — „sunt aici”, „te iubim” — pot aduce confort. Evitarea corectării sau „readucerii la realitate” este utilă dacă persoana pare să „vadă” pe cineva drag, atâta timp cât nu este speriată.
Într-un clip devenit viral, cu peste cinci milioane de vizualizări, Duncan explică pe înțelesul tuturor că asemenea trăiri nu ar trebui stigmatizate ori batjocorite. Scopul ei este să ofere informații clare familiilor care trec prin momente-limită, pentru a reduce anxietatea și sentimentul de neputință.
Asistenta americană, cu experiență în terapie intensivă, hospice la domiciliu și facilități comunitare, își împărtășește constant observațiile pentru a normaliza discuțiile despre moarte și procesul de despărțire. Ea publică videoclipuri educative în care răspunde la întrebări frecvente și demontează mituri, încurajând familiile să rămână aproape de cei dragi și să colaboreze cu echipele medicale pentru un confort optim în ultimele zile.