Părinții lui Luca Manolache, Viorel și Ana Maria, au găsit puterea să vorbească despre lunile în care fiul lor s-a luptat cu o problemă medicală neelucidată. Mărturiile lor recompun
Chiar și așa, Luca își dorea să joace din nou. În unele zile părea că își revine, iar energia lui de adolescent dedicat sportului îi convingea pe cei din jur că se va ridica din nou. A fost un drum presărat cu rezultate bune pe hârtie, dar cu semnale clinice care îl epuizau.
Ultimele ore și cuvintele care au rămas
Pe 28 februarie, aflat la o benzinărie împreună cu prieteni, s-a simțit brusc rău și a început să vomite. A fost chemată ambulanța, iar tânărul a fost transportat la Spitalul Județean din Târgoviște. Deși medicii au intervenit rapid, starea i s-a agravat, iar inima i-a cedat.
„Mami, mami, nu mai pot!”
În drum spre spital, i s-a adresat unei asistente cu o întrebare sfâșietoare:
„Credeți că o să mor?”
Pierdere fulgerătoare, fără o explicație fermă – așa descriu părinții ce s-a întâmplat cu băiatul lor, un tânăr luminos, disciplinat și apropiat de familie. Ana Maria și Viorel vorbesc despre o rană care nu se închide, dar pe care aleg să o poarte în tăcere, fără a o împrăștia altora. În jurul lui Luca rămân antrenorii, colegii și apropiații care i-au fost aproape și care, la rândul lor, păstrează amintirea unui jucător dornic să-și depășească limitele.
Familia continuă să strângă laolaltă fragmentele acestor luni grele – fișe medicale, rezultate în parametri și episoade clinice îngrijorătoare –, în timp ce prietenii și lumea fotbalului își amintesc de Luca prin energia lui și prin felul discret în care își purta nedreptatea bolii.
, pas cu pas, traseul unui tânăr fotbalist care a sperat până la capăt să revină pe teren, în ciuda unei dureri și a unei oboseli care se adânceau de la o zi la alta.
Lunile de suferință și căutări medicale
Primele semne au apărut în vara lui 2024: oboseală accentuată, amețeli, frisoane. În august 2024, Luca a făcut o pauză de la fotbal pentru investigații. În partidele amicale și oficiale, rezista tot mai puțin – o repriză cu o adversară de tradiție, apoi nici 20 de minute în etapa următoare. Într-un alt meci, când a sprintat spre finalizare, vederea i s-a întunecat brusc.
„Se simțea obosit încă din vara trecută. Nici la antrenamente nu mai avea aceeași vlagă.”
Au urmat consulturi pe mai multe specialități. La Institutul Marius Nasta, investigațiile pulmonare au ieșit în regulă. Verificările la reumatologie și un RMN nu au indicat anomalii, iar testele cardiace au exclus probleme la inimă. Doar că, la o probă de efort, Luca a putut alerga pe bandă aproximativ zece minute, după care au apărut convulsii și o febră de peste 40°C. Suspiciunea medicilor a mers către o infecție sistemică, motiv pentru care i s-a recomandat evaluare de boli infecțioase.
„A urmat un control la plămâni… Rezultate în regulă. (…) La testul de efort s-au declanșat convulsii și febră peste 40, iar medicul ne-a trimis imediat la «Matei Balș».”
În acea perioadă, a urmat tratamente cu doxiciclină, paracetamol și algocalmin, însă starea generală nu se stabiliza. O nouă rundă de analize la medicină internă a arătat organe majore în parametri, dar semne clare de inflamație; ficatul apărea ușor mărit, explicat de antibiotice. Timp de mai multe luni, familia a pendulat între speranță și îngrijorare, căutând răspunsuri care nu veneau.