Limba română își confirmă reputația de idiom elastic și nuanțat printr-o curiozitate gramaticală rară: există un singur cuvânt care admite șapte pluraluri corecte în uzul curent și în registrul literar. Acest cuvânt este „pui”. Fie că vorbim despre sensul biologic, culinar sau afectiv, morfologia lui „pui” deschide o paletă bogată de forme, fiecare cu locul și funcția ei în propoziție.
De ce „pui” este o excepție
„pui” reunește mai multe tipare: are un plural identic cu singularul (fenomen întâlnit și la alte substantive), dar, prin productivitatea sufixelor diminutivale din română (–șor, –uleț), generează serii întregi de forme. La acestea se adaugă variante regionale, precum și forme articulate sau de caz, folosite frecvent în vorbirea afectivă ori în descrieri din gospodărie. Din această îmbinare rezultă setul de șapte pluraluri acceptate, atestate atât în uz, cât și în lucrări lexicografice.
Cele șapte pluraluri corecte ale lui „pui”
1) „pui” – forma standard, identică la singular și plural. Se folosește pentru sensul de pui de găină ori pui de animal. Exemplu: „Au ieșit din coteț doi pui.”
2) „puișori” – diminutivalul de plural, frecvent în registrul afectiv și în vorbirea de zi cu zi. Exemplu: „În curte se țin scai după cloșcă câțiva puișori.”
3) „puișorii” – plural articulat hotărât al diminutivului. Exemplu: „Puișorii se adună sub aripi când plouă.”
4) „puișorilor” – forma de plural în dativ–genitiv a diminutivului, folosită pentru raporturi de apartenență sau destinație. Exemplu: „Le-am lăsat cereale puișorilor din coteț.”
5) „puișoruleți” – diminutiv de grad sporit, întâlnit în vorbire regională (mai ales în Moldova și Ardeal) și în contexte afective. Exemplu: „S-au ascuns sub scândură câțiva puișoruleți abia ieșiți din ou.”
6) „puiuleți” – altă variantă regională, atestată în vorbirea populară, cu aceeași valoare diminutivală. Exemplu: „I-am văzut pe puiuleți alergând prin iarbă.”
7) „puii” – pluralul articulat hotărât al bazei „pui”, folosit în enunțuri generale despre grupul cunoscut. Exemplu: „Puii s-au strâns la hrănitoare.”
În registrul afectiv, formele diminutivale (cu sau fără articol) apar frecvent în familie și în literatura pentru copii, unde ritmul și sonoritatea lor au un efect stilistic pronunțat.
De la gospodărie la manualul de biologie și până la vorbirea de alint, „pui” oferă un mic laborator de morfologie românească: aceeași rădăcină, mai multe sufixe și valori gramaticale, toate perfect firești în conversația de zi cu zi. Dacă asculți cu atenție în piață sau la țară, vei surprinde cu ușurință alternanța dintre puișori, puișorii, puișorilor ori fermul enunț despre puii din ogradă.