Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 7, în cartierul Țintea din orașul Băicoi, județul Prahova, la o rulotă în care locuia un bărbat în vârstă de 72 de ani. Flăcările s-au extins rapid la un saivan din apropiere, unde erau adăpostite mai multe animale.
„Ardere generalizată. După recunoașterea și stingerea incendiului s-a constatat că o victimă este carbonizată și cinci oi au murit în incendiu”, a declarat Ovidiu Grou, reprezentant ISU Prahova.
„Au fost degajări masive de fum, iar din păcate o persoană a fost găsită decedată de pompieri, nefiind posibilă salvarea acesteia. Fumul era vizibil din oraș”, a precizat Florin Cernat, inspector în protecția civilă.
Intervenția a fost dificilă, iar salvatorii au folosit utilaje speciale pentru a limita riscul prăbușirii construcțiilor afectate de incendiu.
„Am intervenit împreună cu pompierii, folosind utilaje puse la dispoziție de primărie, deoarece exista pericolul ca saivanele să se prăbușească. Am decis, împreună cu coordonatorul pompierilor, să nu intrăm în interior, ci să folosim utilajele pentru a controla focul”, a explicat Marius Constantin, primarul orașului Băicoi.
Bărbatul care a murit în incendiu era găzduit din milă de proprietarii fermei, deoarece nu avea un adăpost stabil. El locuia împreună cu fratele său, care însă nu se afla la fața locului în momentul izbucnirii incendiului, fiind internat în spital.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în urma acestui incident.