Eliza Natanticu a trecut printr-o perioadă complicată în 2025, marcată de pierderea tatălui ei, Alexandru Georgescu, care s-a stins la 76 de ani, și de un episod de AVC la doar 36 de ani. Artista, cunoscută pentru energia sa pozitivă și pentru relația solidă cu soțul ei, Cosmin Natanticu, a vorbit deschis despre momentele care au pus-o la încercare.
Eliza, încercări grele și un diagnostic neașteptat
Anul trecut a însemnat pentru cântăreață nu doar durerea despărțirii de părinte, ci și întâlnirea cu un diagnostic medical pe care nu îl anticipase. După luni de tensiune și trăiri intense, organismul i-a transmis semnale discrete: o stare persistentă de amețeală, sentimentul că „nu e în apele ei”. Ceea ce părea o simplă oboseală s-a dovedit a fi mai mult decât atât.
„Am avut un an foarte complicat anul trecut. A fost un an foarte greu, din punct de vedere emoțional, odată că a dispărut tatăl meu și odată că am avut parte de un AVC minor, dar o situație cu care nu m-am mai întâlnit și care m-a dat ușor peste cap. A fost greu de gestionat, mă bucur că am reușit să trec peste și am găsit soluții”
În tot acest timp, artista a rămas aproape de public și de cei dragi. În spatele scenei, însă, a trebuit să își regândească ritmul și să acorde atenție semnalelor corpului. Faptul că a numit episodul un „AVC minor” nu i-a diminuat impactul: o experiență care „a dat-o ușor peste cap”, după cum mărturisește chiar ea, și care a obligat-o să-și repoziționeze prioritățile, fără dramatizări, dar cu luciditate.
Simptome discrete, investigații clare
Eliza a aflat ce i s-a întâmplat întâmplător, în urma unor investigații. Din dorința de a înțelege de ce amețeala nu ceda, a ales să meargă la control. Inițial, a pus totul pe seama epuizării — acel „burnout” pe care mulți îl asociază cu perioadele pline de proiecte și emoții puternice. Examinarea a inclus un CT, care a tranșat discuția și a oferit un răspuns ferm.
„Am descoperit oricum întâmplător, pentru că această stare era o stare de amețeală, nu mă simțeam în apele mele și am crezut că e un burnout. (…) Am făcut un CT și, în urma acelui CT, am primit acest diagnostic”
Fără a dramatiza, dar nici minimaliza, artista descrie o succesiune de decizii firești: observarea simptomelor, vizita la medic, investigațiile necesare, acceptarea diagnosticului. În cuvintele ei se simt prudența și hotărârea de a nu lăsa situația să degenereze. AVC-ul calificat drept „minor” a fost totuși un semnal puternic, iar CT-ul a fost instrumentul care a confirmat realitatea.
Portretul Elizei rămâne cel al unei persoane efervescente, cu o carieră vizibilă și cu o căsnicie descrisă ca „minunată”. În paralel, 2025 a adus o lecție personală, din care reiese nevoia de a te opri când corpul insistă să-ți atragă atenția. Ea spune că s-a bucurat că a reușit „să treacă peste” și că a găsit „soluții”, semn că recuperarea a însemnat un drum etapizat, atent dozat.
Sprijinul familiei, mai ales prezența lui Cosmin Natanticu, a contat, la fel și luciditatea de a diferenția între o simplă oboseală și un tablou mai complex. Chiar dacă emoțiile au fost intense, trecerea prin durere și reconfigurarea programului au ajutat-o să recapete controlul asupra propriului ritm. Iar pentru public, povestea ei funcționează ca un memento discret, colorat în roșu pentru semnalele de alarmă, în albastru pentru claritatea investigațiilor și în verde pentru revenirea treptată la echilibru.