VIDEO Viktor Orban și Nicu Ștefănuță, la cuțite în pragul alegerilor din Ungaria. Cum atacă România: ”Noi ne punem oamenii pe primul loc”

Scenă politică încordată între vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, și premierul Ungariei, Viktor Orban, pe fondul alegerilor din Ungaria. Eurodeputatul român a lansat, în plen, un apel direct către comunitatea maghiară din România, îndemnând-o să participe masiv la vot și să evite susținerea formațiunii conduse de liderul de la Budapesta.

Apelul a fost formulat în plenul Parlamentului European și a fost direcționat către electoratul maghiar din România, cu accent pe responsabilitatea civică și pe opțiunile care pot reancora Budapesta în miezul proiectului comunitar.

Replica de la Budapesta

De partea cealaltă, Viktor Orban a răspuns printr-un mesaj cu mize interne, în care a subliniat că prioritățile guvernului său sunt legate de stabilitatea socială, economie și securitate. În această logică, liderul ungar a insistat că administrația pe care o conduce este centrată pe nevoile cetățenilor.

Noi ne punem oamenii pe primul loc.”

Replica marchează diferența de accent între cele două discursuri: unul care invocă drumul european și convergența cu politicile comunitare, celălalt care revendică o abordare prioritar-națională, axată pe efectele resimțite la nivelul gospodăriilor. Confruntarea de idei s-a purtat, astfel, atât pe terenul valorilor, cât și pe cel al performanței economice și al costului vieții.

În acest context, adresarea către comunitatea maghiară din România capătă o miză specială. Nicu Ștefănuță le cere alegătorilor să sancționeze discursul bazat pe „dușmani externi” și să valideze soluții pragmatice, în vreme ce Viktor Orban își reafirmă opțiunile guvernamentale sub semnul protejării cetățenilor și al prioritizării intereselor interne. Declarațiile au fost făcute în spațiul public și vizează direct mobilizarea la urne în rândul maghiarilor de pe ambele maluri ale graniței.

RECLAMA

Mesajul a atins teme sensibile – de la raportarea la Europa până la grijile cotidiene ale oamenilor – și a declanșat un schimb dur de replici. În centrul dezbaterii au stat acuzațiile privind folosirea unor „inamici imaginari” și neglijarea problemelor reale, precum sărăciacostul vieții și corupția. În contrapondere, Viktor Orban a invocat prioritățile interne, susținând că guvernul său mizează pe interesul cetățenilor.

RECLAMA

Război între demnitari

În plenul legislativului european, Nicu Ștefănuță s-a adresat explicit maghiarilor din România, invocând apartenența istorică a Ungariei la proiectul european și nevoia unui vot conștient. A punctat că, dincolo de retorica geopolitică, greutățile de zi cu zi apasă comunitățile locale și cer soluții concrete, nu narațiuni antagonice.

„Vreau astăzi să încurajez toți maghiarii din Transilvania să meargă la vot, să participe, să se înscrie. Inamicul imaginar al lui Viktor Orban este Ucraina, dar inamicul foarte real al oamenilor este sărăcia, rămânerea în urmă, costul vieții foarte foarte mare, corupția. Dumneavostră atacați Europa ca fiind inamicul și nu parte a soluției? Găsiți fantezii imaginare ca să rezolvați problema maghiarilor de rând? Un vot responsabil contribuie la drumul european al țărilor, un drum pe care l-au avut de secole. Ungaria a fost mereu în mijlocul Europei și trebuie să rămână acolo. Acolo îi este locul. Orbán Viktor, semmi nem tart örökké!”

(n.r. în traducere – „Viktor Orban, nimic nu durează pentru totdeauna!”)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *