La doar câțiva kilometri de orașul Buzău, în apropierea localității Smeeni, în inima Bărăganului, se află o biserică ridicată lângă un izvor care, odinioară, atrăgea mii de oameni din toată țara. Cunoscuta Fântână a Tămăduirii din Smeeni a devenit, în anii ’90, un adevărat loc de pelerinaj pentru cei în căutarea unei minuni. Deși astăzi puțini mai știu de existența ei, izvoarele de speranță ale acestui loc încă mai susură în amintirile localnicilor.
Credință și vindecare în fiecare an, după Paște
În prima vineri după Paște, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, sute de credincioși se adună la Smeeni pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei. Cu sticle și bidoane în mâini, mulți vârstnici din zona Bărăganului vin aici convinși de puterea binefăcătoare a apei.
„Ne rugăm pentru sănătate şi pentru binele casei. În fiecare an venim şi mereu ne-am simţit bine. Aici este izvorul sfânt care aduce sănătate. Au fost oameni chiori care se vindecau. Şi eu sunt bolnav şi de aceea vin. Dacă e credinţă, te vindeci”, povestește un bătrân din zonă.
Locul era, în urmă cu peste douăzeci de ani, asaltat de mii de pelerini care se înghesuiau să atingă sau să bea din apa considerată miraculoasă. Din donațiile acestora a fost ridicată biserica de astăzi, iar în vecinătatea lăcașului s-a amenajat un popas cu cișmea, unde apa curge și în prezent.
Izvorul cu renume interbelic și legenda tânărului orb
Înainte de a deveni un loc de cult recunoscut în perioada post-comunistă, izvorul era cunoscut încă din perioada interbelică. În 1926, presa relata despre cazuri de vindecări inexplicabile. Legenda spune că un tânăr orb, aflat în drum cu tatăl său, și-a recăpătat vederea după ce s-a spălat cu apa din fântână. Minunea s-a răspândit rapid, iar localitatea a devenit un punct de atracție pentru bolnavii din toată țara.
În scurt timp, credința colectivă în proprietățile miraculoase ale izvorului a luat amploare. Unii se ungeau cu mâl sau dormeau în noroiul din jurul fântânii, în speranța vindecării. Au apărut și mici afaceri cu „licoarea vindecătoare”, vândută la prețuri mai mari decât vinurile fine ale vremii.
De-a lungul timpului, numeroase mărturii au susținut efectele miraculoase ale apei. Manolache Hornet, localnic, povestea că fratele său, după ce s-a spălat cu apa de la fântână, n-a mai avut nevoie de ochelari o perioadă îndelungată. Iar slujbele religioase se țineau acolo încă din anii ’30, în prezența a zeci de credincioși și soboare de preoți.
Intervenția autorităților și declinul unui fenomen
Entuziasmul colectiv a fost, însă, temperat de autorități. În 1927, ziarul „Vocea Buzăului” scria despre fântână ca despre o „pepinieră a bolilor contagioase”. Temându-se de izbucnirea unor epidemii, zona a fost închisă temporar. Regimul comunist a ignorat complet existența izvorului, însă amintirea miracolelor trăite acolo a supraviețuit în conștiința oamenilor.
După 1989, redescoperirea izvorului a fost rapidă. Sătenii au amenajat fântâna, au ridicat o biserică și au format un comitet pentru întreținerea locului. O femeie oarbă dintr-un sat vecin, dusă la izvor de un vecin, ar fi exclamat la întoarcere: „Doamne, văd!”. O altă mărturie, din 1944, arată cum faima izvorului ajunsese până în Ungaria, un bărbat paralizat reușind, potrivit spuselor fiului său, să se vindece după o vară petrecută la Smeeni.
Cu toate acestea, în 1990, autoritățile locale au decis din nou să izoleze izvorul. Medicul Mariana Barna, fost director al spitalului din Smeeni, declara că analizele nu au indicat substanțe ieșite din comun în compoziția apei. Cu toate acestea, vindecările ar fi putut fi efecte ale autosugestiei.
Credință la discreție și interes în scădere
Pentru a asigura controlul calității apei, în 1991 a fost amenajată o fântână modernă și o cișmea, alimentate de același izvor. Ironia sorții a făcut ca, odată cu accesul liber la apa binefăcătoare, entuziasmul credincioșilor să se stingă treptat. În prezent, biserica de la Smeeni mai adună mulțimi doar în ziua Izvorului Tămăduirii, când memoria acelor vremuri renaște în rugăciune, apă sfințită și speranță.