Profesorii ies în stradă la început de an școlar. Traficul din București va fi serios afectat

Pe 8 septembrie 2025, profesorii din învățământul preuniversitar și universitar din întreaga țară vor protesta în Capitală, printr-un miting și un marș de amploare. Acțiunea va genera blocaje pe principalele artere din București, autoritățile fiind în alertă maximă. Organizatorii oferă detalii despre locații, traseu și programul complet al manifestațiilor, pentru a informa cetățenii și participanții.

Cadrele didactice protestează în prima zi de școală

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”SPIRU HARET” și Federaţia Naţională Sindicală ”ALMA MATER” organizează mitingul în Piața Victoriei, urmat de marșul către Palatul Cotroceni. Această acțiune exprimă nemulțumirea profundă a profesorilor față de refuzul Guvernului de a abroga prevederile din Legea 141/2025.

”Nici măcar în cel de-al doisprezecelea ceas, ministrul educaţiei, Daniel David, nu recunoaşte problemele grave generate de aceste decizii pripite luate de Guvern şi ne cere să îi fim alături şi să construim împreună viitorul educaţiei.

Îl întrebăm pe domnul ministru de ce nu ne-a consultat şi când a gândit aceste „reforme”? De ce a luat aceste măsuri ce au crescut numărul elevilor care învaţă în sistem simultan, ce au lăsat mii de suplinitori calificaţi fără loc de muncă, ce au dus la dispariţia a sute de unităţi de învăţământ?” transmit sindicaliștii.

Angajații cer demisia ministrului: ”Domnule ministru, recunoaşteţi public că aţi generat haos în învăţământ şi prezentaţi-vă demisia de onoare!”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *