„Pune-i pe aia să-și ia halate și bonete pe cap!” Stenogramele care îl aruncă pe Piedone direct în judecată

Cristian Popescu Piedone a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a anunțat instituția miercuri, 15 octombrie 2025. El este acuzat că, în perioada în care era președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), ar fi anunțat reprezentanții unui hotel din Sinaia despre un control iminent, pentru a-i ajuta să evite eventuale sancțiuni.

Potrivit unui comunicat al DNA, Piedone a fost trimis în judecată sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de „permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.

Anchetatorii susțin că fapta ar fi avut loc pe 7 martie 2025. Atunci, în calitate de șef al ANPC, Cristian Popescu Piedone i-ar fi divulgat unui angajat al Hotelului Internațional din Sinaia informații despre un control tematic pe care inspectorii urmau să-l desfășoare în aceeași zi la unitatea hotelieră.

„În concret, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone i-ar fi dat indicații reprezentantului hotelului cu privire la modul de pregătire a spațiilor din unitatea hotelieră care urmau să fie prezentate funcționarilor A.N.P.C. pentru verificare, pentru a asigura conformitatea”, se precizează în comunicatul DNA.

Conform surselor din anchetă, Piedone l-ar fi contactat telefonic pe un angajat al hotelului, folosind telefonul șoferului său personal, și i-ar fi oferit îndrumări despre cum să pregătească bucătăria, camerele și spațiile comune pentru a nu fi găsite nereguli.

În urma controlului efectuat de echipa ANPC la hotelul din Sinaia, nu a fost aplicată nicio sancțiune și nu a fost emis niciun avertisment.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Brașov, procurorii solicitând instanței menținerea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă pe numele lui Cristian Popescu Piedone.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *