Descoperire șocantă în Vaslui! Doi copii, morți într-o baltă. Detaliul de pe mal care dă fiori

O fetiță în vârstă de 8 ani și un băiat de 4 ani au fost găsiți morți, sâmbătă seară, într-o baltă de la marginea comunei Vinderei, din județul Vaslui. Cei doi copii, care nu erau frați, dispăruseră de acasă în jurul orei 18:30, iar trupurile lor neînsuflețite au fost descoperite de localnici, după câteva ore de căutări.

Alarma a fost dată de familiile celor doi, după ce aceștia nu s-au mai întors acasă. Căutările s-au încheiat tragic, când sătenii i-au găsit pe copii plutind în apă. Hainele lor se aflau pe malul bălții, iar oamenii au sunat imediat la numărul de urgență 112.

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție, inclusiv două ambulanțe de la SAJ Bârlad și una cu medic de la ISU Vaslui. Echipele medicale au aplicat manevre de resuscitare, însă eforturile au fost în zadar, fiind nevoite să declare decesul.

„Doi copii au fost găsiți înecați, fără semne vitale, într-o baltă. Este vorba de un băiat de 4 ani și o fetiţă de 8 ani, care erau dispăruți de acasă de la ora 18:30. Copiii nu sunt frați și au fost găsiți de localnici. Erau dezbrăcați, iar hainele erau pe malul apei. Au fost alocate la caz două ambulanțe SAJ Bârlad și o ambulanță ISU cu medic de la Vaslui. Au fost aplicate manevre de resuscitare la ambii copii, dar fără rezultat, aceștia fiind declarați decedați de medicul aflat la caz”, a declarat Daniel Ungureanu, reprezentant al Serviciului de Ambulanță Vaslui.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Criminaliștii au efectuat cercetări la fața locului, iar prima ipoteză luată în calcul este că cei doi copii ar fi intrat în apă la joacă, nesupravegheați.

Trupurile neînsuflețite ale celor doi copii au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru efectuarea necropsiei, procedură care va stabili cu exactitate cauza morții.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *