O festivitate de Crăciun organizată într-un teritoriu francez s-a încheiat dramatic, după ce un șofer aflat sub influența alcoolului și a drogurilor a intrat cu mașina în mulțime. Bilanțul actualizat indică cel puțin 10 persoane decedate și alte 9 rănite.
Tragedia a avut loc în Guadelupa, un arhipelag din estul Mării Caraibilor care are statut de regiune de peste mări a Franței, fiind parte integrantă a Uniunii Europene.
Accidentul s-a produs vineri seară, la ora locală 19.30 (sâmbătă, ora 01.30 a României), în orașul Sainte-Anne. Un bărbat a intrat cu autoturismul în grupul de oameni care asista la aprinderea luminilor de sărbători. Ulterior, șoferul a fost testat pozitiv pentru consum de alcool și canabis.
Potrivit informațiilor citate de Daily Jagran, bilanțul victimelor s-a agravat considerabil față de primele estimări. Din totalul de 19 persoane lovite de autoturism, 10 și-au pierdut viața, iar 9 sunt internate în spital. Trei dintre răniți se află în stare gravă.