„Tribul” din comuna ieșeană în care trăiește fermierul George Chirilă a atras atenția publicului prin rânduiala sa atipică: bărbatul locuiește de mulți ani împreună cu două surori, iar familia lor cuprinde nu mai puțin de 16 copii. Departe de zgomotul orașului, gospodăria a funcționat ca o mică comunitate, cu sarcini împărțite clar și o disciplină pe care capul familiei a încercat să o păstreze cu orice preț.
În ultimul timp, însă, echilibrul acestui nucleu începe să se fisureze. Mai mulți dintre tinerii ajunși la maturitate au ales drumul orașului, lăsând în urmă câmpurile, animalele și responsabilitățile de zi cu zi. Pentru cei rămași acasă, plecările au însemnat goluri greu de umplut, iar pentru tatăl lor – o testare a autorității și a răbdării.
Familia numeroasă și începutul destrămării
Prezent recent în emisiunea TV „Asta-i România”, George Chirilă a vorbit deschis despre valul de plecări din sânul familiei. El spune că reorganizarea muncilor din gospodărie a devenit o provocare, mai ales că o parte dintre copii se ocupau de activități esențiale pentru fermă.
„Au plecat 5 deodată și au rămas descoperite anumite sectoare. Când copilul se răzvrătește, părintele nu are cu ce compensa”
În gospodăria Chirilă, fiecare avea câte un rol: de la îngrijitul animalelor până la lucrările din câmp sau la treburile din casă. Iar când cinci oameni ies simultan din acest angrenaj, ritmul zilnic se rupe. Fermierul recunoaște că nu mai poate controla totul ca altădată, dar caută soluții pentru a păstra legătura cu cei care au ales un alt mediu de viață.
Pe lângă lipsa de forță de muncă, schimbarea aduce și un impact emoțional. O familie atât de mare se bizuie pe rutină și pe prezență; când aceste piese dispar din peisaj, rămân în urmă spațiile libere din curte și tăcerile din jurul mesei. Dincolo de imaginea uneori controversată a aranjamentului familial, rămâne preocuparea părintelui pentru continuitate.
Reguli pentru copiii plecați: legătura cu pământul
Chiar dacă „tribul” se împrăștie, George Chirilă menține un set de principii pe care le consideră vitale. Uneia dintre fiice i-a trasat o condiție clară pentru a nu pierde contactul cu munca agricolă și cu rădăcinile familiei.
„Trei zile pe săptămână vei veni și te vei înțărăni, vei rămâne în contactul cu gospodăria, în care tu poți să-ți faci fermă voința ta. (…) La oraș ești într-un iureș”
Pentru tată, cheia este ca tinerii să nu rupă definitiv punțile cu satul. Munca la câmp, trezitul devreme, ritmul anotimpurilor – toate acestea sunt, în ochii săi, repere care întăresc caracterul și dau sens unei vieți altfel aspre. Deși nu mai poate dicta traseul fiecărui copil, el încearcă să le reamintească ce au lăsat în urmă și de unde au pornit.
Decizia copiilor de a pleca nu este singulară. Sociologi și specialiști ai mediului rural observă de ani buni cum tinerii migrează către oraș în căutarea unui job, a independenței și a unei alte dinamici sociale. În astfel de familii numeroase, despărțirea de gospodăria părintească poate fi firească, chiar dacă dureroasă pentru cei rămași.
În jurul acestei povești s-au strâns reacții amestecate. Unii apreciază încăpățânarea cu care George Chirilă apără valorile tradiționale, alții critică rigoarea și felul în care înțelege coeziunea familială. Dincolo de opinii, realitatea de pe teren e simplă: sarcini care trebuie făcute, animale care cer hrană, pământ care nu așteaptă. Iar când oamenii se împuținează, toate acestea apasă mai greu.
Astăzi, în gospodăria Chirilă, zilele curg între hotarul ogorului și drumurile către gară sau autogară, acolo unde unii copii se întorc doar pentru scurt timp. Tatăl continuă să lucreze, să împartă treburile rămase și să transmită mesaje către cei departe, în speranța că legătura nu se va rupe și că măcar o parte dintre ei vor rămâne ancorați în viața de la țară.