Edilul spune că își asumă public această decizie, motivând că măsura este necesară pentru protejarea familiilor afectate de dependența de jocuri de noroc.
„Voi propune Consiliului Local interzicerea păcănelelor în Municipiul Brăila. O fac pentru familiile și viețile distruse, pentru copiii care cresc în lipsuri din cauza dependenței părinților”, a transmis primarul într-o postare pe Facebook.
Decizia, posibilă după schimbarea legii
Autorizarea sălilor de jocuri de noroc se făcea exclusiv la nivel central. Odată cu modificarea cadrului legal, administrațiile locale pot interveni în acest domeniu.
Primarul susține că, de-a lungul timpului, a criticat industria jocurilor de noroc și deciziile guvernamentale care au permis funcționarea sălilor de păcănele, inclusiv în perioada pandemiei.
„Niciun profit nu e mai important decât brăilenii”
Edilul afirmă că măsura ar putea genera nemulțumiri, inclusiv din partea celor care invocă libertatea de a face afaceri, însă consideră că interesul public trebuie să primeze.
„Prefer să fiu criticat pentru asta decât să fiu lăudat pentru că am stat deoparte! Știu că voi deranja interese mari, dar „niciun profit” nu e mai important decât brăilenii”, a transmis acesta.
Propunerea urmează să fie supusă votului în Consiliul Local Brăila.
Şi Slatina şi Miercurea-Ciuc doresc scoaterea păcănelelor din oraş
Mario de Mezzo, primarul Municipiului Slatina, a anunțat pe pagina sa de Facebook că vrea să facă din Slatina, primul oraș „liber de păcănele” și că mai importante sunt viețile oamenilor decât banii.
„În momentul în care ordonanța adoptată aseară va fi publicată în Monitorul Oficial, în prima ședință de Consiliul Local voi propune eliminarea din municipiul Slatina a tuturor sălilor de jocuri și a tuturor păcănelelor. Nici o păcănea nu va mai funcționa în municipiul Slatina. Niciuna. Afară din Slatina cu toate păcănelele care au nenorocit o țară întreagă”, a anunțat primarul Mario de Mezzo.
Şi primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat că poziția administrației este una clară în privința cartierelor rezidențiale, unde astfel de activități ar urma să fie excluse. Edilul a menționat, însă, că va fi efectuată o dezbatere publică în urma căreia se va decide dacă jocurile de noroc vor fi premise sau nu în zonele de servicii, aflate la distanță de cartierele de locuințe, potrivit Agerpres.