Anca Serea, mamă a șase copii și partenera lui Adi Sînă, traversează o perioadă în care orele se comprimă, iar lista de treburi pare nesfârșită. Când ajutorul din gospodărie lipsește, își împarte cu atenție timpul între drumurile la școală, mesele pregătite pe fugă și acele scurte pauze pentru refacere, care o readuc cu picioarele pe pământ. Între sarcini domestice și clipe de bucurie cu cei mici, caută permanent ritmul potrivit pentru toți.
1–8 martie: zile la turație maximă
În prima săptămână a lunii martie, atmosfera dedicată Zilei Femeii s-a împletit cu serbări, pregătiri și responsabilități logistice pentru fiecare copil. Mezina, Leeah, aflată în clasa pregătitoare, a trăit emoția primei sale serbări pentru mamă, iar fiecare detaliu – de la costumașe la micile daruri – s-a transformat într-un nou punct pe agenda familiei.
„Săptămâna de 1-8 martie a fost extrem, extrem de aglomerată pentru noi, pentru că am avut serbări pentru toți copilașii. A fost și prima serbare de Ziua Femeii la Leeah, pentru că este în clasa pregătitoare, și am primit foarte, foarte multe surprize și minunății de la copii, făcute de mânuțele lor: felicitări, desene, coliere, brățări, mărțișoare. Toate lucrurile frumoase pe care ți le poate oferi un copil. Am fost și în comitetul de organizare cu mămicile, a fost o săptămână plină și extrem de aglomerată”.
Între festivități și drumurile zilnice, mersul la școală rămâne bătut în cuie, la fel ca pregătirea rapidă a pachetelor, coordonarea activităților extrașcolare și verificarea temelor. Ritmul se accelerează, presiunea se adună, dar micile izbânzi ale copiilor compensează oboseala și păstrează în casă o stare caldă, prietenoasă.
Când lipsește sprijinul: rutina din spatele ușilor închise
Chiar și în weekend, programul nu coboară turația. Anca încearcă să introducă momente creative împreună cu cei mici și, când e posibil, să rezerve o fărâmă de timp pentru cuplu, astfel încât toate rolurile din familie să rămână în echilibru.
„În weekend am fost la un atelier de bijuterii cu Leeah, unde și-a confecționat pentru prima dată colierul ei, aproape singurică, iar eu am stat să o fotografiez și să o filmez. Apoi am avut lecții de patinaj cu ea, iar seara am ieșit la cină cu Adi. Legat de timp, îmi fac, cu mari eforturi, dar ce să fac, trebuie. Toată lumea se agită în felul ei”.
În perioadele fără ajutor, organizarea devine un test pe termen lung: trezire înainte de răsărit pentru excursiile școlare, naveta la cursuri, mașina de rufe și cea de vase pornite la timp, telefonul cu alarme puse pentru mesele următoare și pentru activitățile fiecărui copil. Chiar și așa, își păstrează câteva mici ritualuri care o reașază în prezent și îi dau un strop de energie.
„Când simt că nu mai pot, că obosesc, fac o baie caldă sau un masaj. Acum nu avem ajutor în casă, doamna noastră a plecat o săptămână în Republica Moldova și chiar trebuie să mă descurc singură. De exemplu, astăzi sunt trează de la 6, copiii au plecat într-o excursie cu școala, i-am dus pe Ava și pe Moise la școală la ora 6:30, pe Leia la 8:20, am pus o mașină de rufe la spălat, o mașină de vase. Acum trebuie să mă gândesc ce le pregătesc de mâncare. Până la urmă, nu este nimic special din ceea ce fac eu și altele nu fac. Este normalitatea noastră, cu care m-am obișnuit.”
În fața epuizării, soluțiile simple – o baie fierbinte, un masaj scurt, câteva minute de tăcere – nu șterg lista de sarcini, dar o fac mai ușor de dus. Iar rigoarea și disciplina cu care sunt împărțite responsabilitățile țin ordinea vie și oferă fiecărui copil timpul de care are nevoie. Dincolo de aglomerație, rămâne bucuria lucrurilor mărunte: un desen lipit pe frigider, un colier făcut la atelier, o fotografie reușită la final de zi.
Între un ciclu de spălare pornit la timp, patinele pregătite pentru lecții și întrebarea firească „ce gătim diseară?”, ziua curge mai departe în pași mărunți, constanți, așezându-se într-o normalitate asumată, fără artificii.
