Pensiile ar urma să fie mărite începând cu 1 ianuarie 2027. Ministrul Muncii: „Nu există niciun motiv pentru ca asta să nu se întâmple”

Ministrul Muncii, Florin Manole, a vorbit într-o intervenție televizată despre presiunile tot mai mari care apasă pe bugetele persoanelor cu venituri mici și ale pensionarilor singuri. Oficialul a explicat că vede necesară o abordare echilibrată, cu măsuri clare, care să protejeze categoriile vulnerabile și să evite decizii aplicate la grămadă.

RECLAMA

Ce anunță Florin Manole despre indexarea pensiilor

Florin Manole afirmă că pensiile trebuie indexate începând cu 1 ianuarie 2027, subliniind că, din perspectiva sa, nu există motive pentru care această măsură să fie amânată. Ministrul leagă această perspectivă de evoluția prețurilor și de efectele inflației care, spune el, au erodat consistent veniturile în rândul vârstnicilor și al familiilor cu resurse limitate.

RECLAMA

„Diferența dintre România, anii 90 și acum, din mai multe puncte de vedere… De la 1 ianuarie 2027, pensiile trebuie să se indexeze și nu există niciun motiv pentru ca asta să nu se întâmple. E deja prea mult. Presiunea este foarte mare pe bugetele acestor familii sau acestor pensionari singuri. Este și motivul pentru care am adus și în spațiul public și în spațiul deciziei politice acest pachet de solidaritate prin care am încercat să compensăm parțial. Impactul inflației în bugetele acestor familii.”

În acest context, ministrul a amintit inițiativele gândite pentru a atenua șocurile de preț pentru cei mai afectați. El a vorbit despre un pachet de solidaritate gândit să acopere măcar o parte din pierderea de putere de cumpărare, insistând pe nevoia de intervenții țintite, nu generale.

Mesajul pentru angajații din sectorul public

Referindu-se la aparatul bugetar, Florin Manole a respins ideea tăierilor aplicate uniform. El spune că există domenii unde reducerea de personal sau a salariilor ar lovi direct în servicii esențiale și că, din acest motiv, orice discuție despre eficientizare trebuie să țină cont de specificul fiecărei instituții.

„Unii dintre cei care lucrează în birouri lucrează cu informații clasificate, de exemplu… Și remunerația este corespunzătoare. Îmi pare rău poate o să fiu mai puțin conformist, dar eu sunt un apărător al bugetarilor din România. Faptul că sunt un apărător al bugetarilor nu înseamnă că sunt adversar al privatului. Vă dau un exemplu, pentru că avem în această perioadă această discuție despre tăierile din sistemul bugetar și toată lumea e fan a acestei idei. Eu nu. Nu, pentru că mi se pare complet greșit să tratăm toate instituțiile din toate domeniile în același mod. Să tăiem 10%.”

Manole a enumerat sănătatea, educația și Inspecția Muncii printre zonele unde o scădere mecanică a cheltuielilor de personal ar afecta direct funcționarea sistemului și protecția angajaților. Potrivit ministrului, un stat care își propune o economie sănătoasă are nevoie de instituții capabile să aplice regulile pe teren, nu doar pe hârtie.

„De unde? De la sănătate? Eu nu aș tăia 10% de la sănătate niciodată, cheltuieli de personal. Să tăiem 10% cheltuieli de personal de la educație, Eu n-aș tăia niciodată. Revenind în curtea Ministerului Muncii, să tai 10% cheltuieli de personal de la Inspecția Muncii. Cum ar fi o inspecție a muncii cu 100% tăieri? Ăsta ar trebui să fie coșmarul mediului privat onest și cinstit, pentru că avem nevoie. Și pentru o economie sănătoasă avem nevoie de o inspecție a muncii eficientă și care să aibă oameni în teren.”

El a criticat, totodată, discursul public generalizator la adresa bugetarilor, pe care îl consideră nedrept și toxic, amintind că unele instituții pot avea nevoi diferite sau pot fi chiar subdimensionate în anumite zone.

„Paznici ai sistemului, ca să zic așa. Deci, toată discuția asta împotriva bugetarilor este ceva ce am moștenit toxic și negativ de la Traian Băsescu. Ceva ce a devenit dintr-un discurs promovat, dintr-o parte a clasei politice. A devenit ceva mainstream, ceva generalizator, ceva fără tușe și fără diferențe. Și asta este greșit întotdeauna în legătură cu orice, pentru că întotdeauna există nuanțe, diferențe și tușe. Bugetarii din România sunt deseori subiectul propriului public, pe nedrept. Sigur că s-ar putea să existe domenii, nu le cunosc pe toate din toate ministerele. Unde să fie suprapopulare, unde să trebuiască să ajustăm. Poate să tăiem? Nu știu, nu vreau să fac ordin în curtea nimănui”

Discuția despre indexarea pensiilor și eficiența cheltuielilor publice rămâne deschisă, iar ministrul punctează că direcția urmărită este una cu „tușe” și diferențieri între domenii, astfel încât măsurile să răspundă cât mai bine realității din teren.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *