O persoană a anunţat o strângere de fonduri pentru asasinarea lui Nicuşor Dan

utoritățile tratează cu maximă seriozitate astfel de cazuri, în condițiile în care mesajele care instigă la violență sau amenință siguranța unor persoane pot intra în sfera unor infracțiuni grave, pedepsite de lege.

În prezent, ancheta este în desfășurare, iar polițiștii încearcă să dea de urma bărbatului pentru a clarifica toate circumstanțele și pentru a dispune măsurile legale care se impun.

„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public pe o rețea de socializare, în care un tânăr a postat că ar organiza o strângere de fonduri pentru asasinarea unui demnitar public, vă aducem la cunoștință că polițiștii IPJ Timiș s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun”, potrivit autorităţilor.

Lasă un comentariu