Gabriela Cristea a avut parte de mai multe comentarii negative la adresa uneia dintre fiicele sale, primite prin intermediul rețelelor de socializare. Vedeta n-a mai rezistat şi a transmis un mesaj dur!
Vedeta i-a pus la punct pe cei care au comentat fără să fie în cunoștință de cauză. „Am pus o postare cu fiica mea, am fost astăzi la laborator să facem prăjituri împreună și au început… Doamne, deci, nu! Eu nu vă înțeleg. De la majoritatea am primit felicitări, dar
și să vă gândiți că aș putea să fac chestia asta? Nu de alta, dar i-aș da și copilului mei să mănânce”, a spus Gabriela Cristea.
Prezentatoarea TV a continuat: „Au mai fost și părerile legate de fiica mea, că este așa de alintată, și că o alint. Pe duduile astea le-am
Advertisements
șters, ca să înțelegeți. Fetele mele sunt extrem de muncitoare și super harnice și să știți că nu li se cuvine absolut nimic în lumea
asta, iar dacă le mai cumpăr câte ceva din când în când o fac chiar atunci când merită. Ele știu că fără merit nu primesc absolut nimic”.
Gabriela Cristea a mai părecizat că ar face orice pentru fiicele sale: „Pentru copiii mei mut munții din loc și mătur cu oricine pe jos. Hai, săriți să mai comentați mult, prost și fără fundament, ca să vă scot de pe pagina mea! Curățenia de toamnă pe Facebook!”.