Echipajele medicale au sosit de urgență la fața locului, dar nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Un teribil accident rutier s-a produs duminică dimineață, pe DJ 222, între localitățile constănțene Mihail Kogălniceanu și Cuza Vodă din județul Constanța. Din nefericire, un bărbat în vârstă de 43 de ani și-a pierdut viața. Autoturismul la volanul căruia se afla a intrat într-un stâlp de electricitate.
Filmul accidentului mortal
Un bărbat în vârstă de 43 de ani a murit, duminică dimineaţă, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un stâlp de electricitate, accidentul rutier având loc în apropierea localităţii Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa. Victima a fost găsită fără viață, iar echipajele medicale nu au mai putut face altceva decât să constate decesul.
„Astăzi, 6 septembrie, în jurul orei 7.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari – Compartimentul Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ222, la ieșire din Mihail Kogălniceanu.”, au precizat oamenii legii.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, duminică, în jurul orei 7.30, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ222, în afara localităţii Mihail Kogălniceanu.
„Din primele cercetări a reieşit faptul că un bărbat, de 43 de ani, a condus un autoturism pe DJ222, iar la un moment dat, din cauze ce urmează a fi stabilite, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit în afara părţii carosabile, unde a lovit un stâlp de electricitate. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, conform News.ro.