Accident cu 5 VICTIME în C…

O mașină s-a răsturnat pe DN2A

Cinci persoane au ajuns la spital sâmbătă dimineață, în urma unui eveniment rutier produs între localitățile Nicolae Bălcescu și Dorobanțu, județul Constanța.

Conform primelor informații transmise de Ziua de Constanța, un autoturism s-a răsturnat, iar pasagerii aflați în interior au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, în jurul orei 10.00, pe DN2A, între localitățile Nicolae Bălcescu și Dorobanțu, din județul Constanța. Potrivit autorităților, șoferul autoturismului ar fi pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului.

În urma accidentului, toate cele cinci persoane aflate în autoturism au ajuns la spital.

ISU Dobrogea și Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța au intervenit cu trei echipaje SAJ B2, un echipaj SMURD B și o ambulanță SMURD C de terapie intensivă mobilă. În urma accidentului, toate cele cinci persoane aflate în autoturism, printre care două femei în vârstă de 35 și 56 ani și trei copii cu vârste de 2, 5 și 17 ani, au fost transportate la spital.

Din fericire, toți erau conștienți la sosirea echipajelor la fața locului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs răsturnarea autoturismului.

Lasă un comentariu