Trei tineri cu vârste între 16 și 20 de ani au ajuns la spital în noaptea de marți spre miercuri în urma unui eveniment rutier produs pe DN6, în zona barajului Mihăilești.
Alarma s-a dat în cursul nopții, iar polițiștii au găsit la fața locului o mașină răsturnată pe plafon, grav avariată, notează Giurgiuveanul.
Evenimentul rutier a avut loc azi-noapte pe DN6, în zona barajului Mihăilești.
Autoritățile au fost informate că o mașină s-a răsturnat pe plafon, iar la fața locului au fost mobilizate de urgență echipajele de intervenție.
Pompierii din cadrul Secției Mihăilești au intervenit cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au fost trimise două ambulanțe SAJ, precum și echipaje de poliție.
Pompierii au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui foc și au deconectat bornele bateriei autoturismului.
În urma accidentului, trei persoane aflate în autoturism, cu vârste între 16 și 20 de ani, au fost evaluate medical la fața locului și transportate ulterior la unități medicale din Capitală.
Polițiștii continuă cercetările și urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.