Larissa, găsită moartă în mașina fostului iubit. Cadavrul era în pungi, pe ba…

Încă o femeie ucisă de fostul partener. Crima odioasă a avut loc de data aceasta pe Riviera franceză și descoperită după un banal control al poliției.

Oamenii legii au oprit un tânăr în trafic, moment în care au avut șocul vieții: pe bancheta din spate, în saci, zăcea trupul neînsuflețit al unei tinere model, ascuns în saci de plastic.

Mama fetei este distrusă

Victima este un fotomodel de origine braziliană, pe nume Larissa Brito. Trupul ei fără viață a fost descoperit pe bancheta din spate a mașinii condusă de fostul iubit, care a și fost arestat pe loc. Deși a fost încătușat pe loc, în fața oamenilor legii suspectul și-a negat acuzațiile și a refuzat să explice cum de s-a ajuns la o asemenea scenă de groază.

După descoperirea macabră, a fost anunțată și familia victimei. Mama tinerei o căuta cu disperare, după ce ultimul mesaj de la fiica ei a fost unul în care îi spunea că fostul iubit a ajuns în locuința ei.

Femeia menționează că cei doi se despărțiseră de ceva timp, după ce fata a aflat că tânărul face parte din cercuri de interlopi.

Doar că el nu a renunțat la ea și nu puține au fost momentele în care era pe urmele ei, amenințând-o constant. După aceste informații, anchetatorii au ajuns la locuința fetei și au descoperit că apartamentul din Nissa fusese golit și curățat atent. De asemenea, imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă îl arată pe suspect ieșind din imobil cu mai multe genți, în care, probabil, se afla trupul neînsuflețit al Larissei.

Lasă un comentariu