Există momente în viața unei națiuni când totul se oprește. Când o voce care a rezonat
prin generații se tace pentru totdeauna. Italia a trăit tocmai una dintre aceste clipe,
iar impactul acesteia se simte în fiecare colț al penins
ulei. Ceva fundamental s-a schimbat
vineri seară, iar lumea culturală italiană nu va mai fi niciodată la fel.
Într-o locuință, cu puțin înainte de miezul nopții, s-a întâmplat ceea ce
nimeni nu dorea să se întâmple. O inimă care a bătut în ritmul muzicii italiene timp de
nouă decenii și jumătate s-a oprit. Și deși știam cu toții că acest moment va veni,
nimic nu ne-ar fi putut pregăti cu adevărat pentru durerea pe care o simțim acum.
Ornella Vanoni, una dintre cele mai emblematice voci ale Italiei, a murit vineri seară,
la vârsta de 91 de ani. Artista s-a stins din viață în locuința sa din Milano, cauza
decesului fiind un stop cardiac. Dar ceea ce face această pierdere și mai profundă este
faptul că Vanoni nu era doar o cântăreață – era o instituție, o legendă vie care a
traversat decenii de transformări culturale fără să-și piardă niciodată esența.
Ceea ce face această poveste și mai emoționantă sunt detaliile pe care artista le-a
împărtășit cu publicul cu privire la cum dorește să fie amintită. Într-o emisiune TV,
Vanoni și-a exprimat dorințele cu o claritate și o sinceritate caracteristice: „Sicriul
trebuie să fie ieftin, pentru că vreau să fiu incinerată. Apoi aruncați-mă în mare,
poate în Veneția”. Pentru ceremonia funerară, ea a manifestat dorința ca atmosfera
muzicală să fie asigurată de trompetistul de jazz Paolo Fresu.
Dar Ornella nu s-a gândit doar la aspectele practice. Ea și-a pregătit și ținuta de
veci, cu o eleganță tipică ei. „Am rochia”, a afirmat artista, completând cu o notă
de rafinament: „Este de la Dior”. Aceste detalii nu sunt simple cerințe – sunt o
declarație finală despre cine a fost ea: o femeie care a trăit cu stil, cu intenție și
cu o demnitate care nu s-a clintit niciodată.
Reacțiile din Italia au fost imediate și profunde. Ministrul Culturii, Alessandro Giuli,
a subliniat influența majoră a artistei asupra artei italiene: „Odată cu dispariția
Ornellei Vanoni, Italia pierde una dintre cele mai originale și rafinate artiste ale
sale. Datorită vocii sale unice și talentului său interpretativ excepțional, ea a marcat
istoria cântecului, teatrului și spectacolului italian”. Președintele Camerei Deputaților,
Lorenzo Fontana, a adăugat: „Cu vocea sa unică, ea a marcat istoria muzicii italiene,
lăsând o moștenire artistică care va rămâne pentru totdeauna gravată în inimile tuturor”.
Povestea Ornellei Vanoni este povestea unei ascensiuni remarcabile. Născută la Milano
pe 22 septembrie 1934, ea a debutat în lumea artistică în 1956 ca actriță de teatru,
formându-se la Academia Piccolo Teatro sub îndrumarea regizorului Giorgio Strehler.
Dar teatrul era doar începutul unei călătorii care ar schimba pentru totdeauna peisajul
cultural italian.
Spre finalul anilor ’50, Vanoni a devenit cunoscută publicului larg prin interpretarea
„canzoni della mala” – piese inspirate din mediul interlop milanez. Această alegere
artistică i-a atras supranumele de „cantante della mala”, o etichetă pe care ea nu
doar că a acceptat-o, ci a transformat-o într-o marcă de autenticitate și curaj.
Ascensiunea sa muzicală a continuat spectaculos în anii ’60, consolidată de colaborarea
cu Gino Paoli și de lansarea unor hituri precum „Senza fine” și „Che cosa c’è”.
Un moment crucial al carierei sale a fost câștigarea Festivalului Cântecului Napolitan
în 1964, cu melodia „Tu si na cosa grande”. Dar succesul nu s-a oprit acolo. Palmaresul
ei include opt participări la Festivalul de la Sanremo, cea mai bună clasare fiind locul
al doilea, obținut în 1968 cu piesa „Casa Bianca”. Vânzările sale totale depășesc 55
de milioane de discuri – o cifră care spune totul despre impactul ei global.
Pe lângă muzică, Vanoni a avut o prezență constantă în cinematografie și televiziune,
experimentând genuri diverse, de la jazz la bossa nova. Albumul realizat în 1976 alături
de Vinícius de Moraes și Toquinho, intitulat „La voglia, la pazzia, l’incoscienza e