Pentru Oana, femeia care a crescut-o și a încurajat-o a însemnat mai mult decât o bunică; a fost un reper de sprijin și echilibru.
În ultimele zile, Oana a vorbit public despre nevoia de a prețui clipele petrecute alături de cei dragi, despre amintiri și îmbrățișări, dar și despre teama pierderii. Mesajele sale au stârnit empatie, mai ales că bunica ei a fost prezentă, de-a lungul anilor, în numeroase apariții alături de nepoată.
Îngrijorarea dinaintea veștii
Cu o zi înainte să anunțe decesul, Oana Lis își ruga urmăritorii să se alăture în rugăciune pentru „mamaie Vasilica”. Mărturisirile ei, postate online, au fost o confesiune deschisă despre fragilitatea vârstei și dorul de a mai auzi încă o dată vocea celei iubite.
„Nu știi niciodată când faci ultima poza cu cineva. Când e ultima îmbrățișare cu cineva drag.”
„Poza asta cu mamaie Vasilica e de acum vreo 5 ani în urmă, când a fost ea ultima dată la mine .”
„Știu că mulți dintre voi mă mai întreba de ea, n-ați uitat-o, o știți de când mergeam împreună pe la emisiuni.”
„Acum, zilele astea, mamaie nu se simte așa bine, e vârsta, bătrânețea, toate adunate, dar pe mine mă doare că ptr mine a fost mai mult decât o bunică, a fost de multe ori mama pe care n-am avut-o. E tot ceea ce știu de când mă știu.”
„Vă rog să vă rugați cu mine, dacă se poate să și mai revină, că aș vrea să o mai am puțin în viață mea.”
„Dacă se poate, te rog, Doamne să-i mai aud vocea și să avem glumele noastre , oricum facă-se voia Domnului, ca întotdeauna.”
Aceste rânduri, încărcate de emoție, au arătat cât de puternică era legătura dintre nepoată și bunică. Pentru Oana, Vasilica a fost adesea figura maternă care i-a oferit sprijinul de care avea nevoie, iar vestea pierderii a lăsat în urmă un gol greu de descris în cuvinte.
Mărturisiri despre copilărie și răni vechi
De-a lungul timpului, partenera lui Viorel Lis a vorbit deschis despre copilăria complicată și despre relația tensionată cu tatăl, afectată de dependența de alcool. În cadrul rubricii Detectorul de minciuni, la emisiunea Exclusiv VIP, Oana a spus:
„Tatăl meu a fost alcoolic. Eu beau social, dar după Covid nu mai duc mai mult de un pahar de vin. Și să bei singur e trist.”
Tot în aceeași direcție a sincerității, Oana a recunoscut episoade din adolescență pe care le-a privit ulterior ca pe lecții aspre ale vieții, mărturisind că nevoia și lipsurile au împins-o la gesturi pe care nu și le mai dorește nimănui.
„Eram foarte săracă. Primul lucru pe care l-am furat a fost o rochiță de la o păpușă. Nu puteam să fur păpușa, așa că am luat rochița. După trei zile, am dat-o înapoi.”
„Am furat o bluză, pe care am pus-o sub cea pe care o plătisem.”
Astfel de mărturisiri au conturat pentru public povestea unei femei care a învățat să transforme încercările în resurse interioare. În prezent, mesajele ei despre familie, credință și recunoștință capătă o greutate aparte, mai ales acum, când absența bunicii Vasilica se simte apăsător.
Pe paginile sale, reacțiile continuă să curgă: gânduri de alinare, urări de putere și amintiri împărtășite de cei care au urmărit de-a lungul anilor relația caldă dintre Oana și „mamaie”.