Un tată a alertat dispariția fiicei sale, pe care chiar el o omorâse. I-a ascuns cadavrul sub un buștean și a susținut că a fost răpită de doi bărbați: „Își iubea fiica, dar nu-i plăcea ideea de a fi legat de ea”

Un bărbat de 45 de ani este acuzat că și-a ucis fiica de 9 ani. Acesta i-ar fi ascuns cadavrul, iar ulterior a alertat autoritățile că fata a fost răpită de 2 bărbați. Bărbatul a alertat autoritățile și a raportat că doi bărbați i-au obligat fata de doar 9 ani să se urce într-o dubă, … Citește mai mult

BREAKING NEWS Încă o dronă a fost neutralizată pe teritoriul României, sâmbătă dimineața. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul

Președintele Nicușor Dan a anunțat, sâmbătă dimineață, că o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian al României. Potrivit șefului statului, aparatul de zbor a fost interceptat în apropierea localității Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării, la mai puțin de 24 de ore după un incident similar petrecut în județul Buzău. O nouă dronă doborâte … Citește mai mult

Schimbări pentru elevi în anul școlar 2026-2027. Care este structura și ce materii noi apar

Începând cu anul școlar 2026-2027, școlile vor putea include în oferta educațională două noi discipline opționale: „Ora de GIS” și „Economie circulară și consum responsabil”. Două discipline opționale noi în oferta școlilor Acestea fac parte din Curriculumul la Decizia Elevului din Oferta Școlii (CDEOȘ), ceea ce înseamnă că nu vor deveni obligatorii în toate unitățile … Citește mai mult

Un tânăr de 20 de ani s-a stins din viață după ce motocicleta pe care se afla s-a izbit violent de o mașină. Fratele său geamăn se află în stare gravă

Un grav eveniment rutier produs pe DN1, în zona municipiului Codlea, județul Brașov, s-a încheiat tragic pentru doi frați gemeni în vârstă de 20 de ani. Motocicleta pe care se aflau s-a izbit de un autoturism, iar unul dintre tineri nu a mai putut fi salvat, notează Observatornews. Unul dintre frații gemeni și-a pierdut viața, … Citește mai mult

Anchetă în Iași, după ce o femeie a reclamat că a fost bătută, sechestrată și violată de bărbatul care o angajase pentru menaj

Un caz grav este anchetat de polițiștii din județul Iași, după ce o femeie de 41 de ani a reclamat că a fost agresată fizic, lipsită de libertate și violată de bărbatul care o chemase să facă menaj în locuința sa. Potrivit primelor informații, femeia fusese angajată de un bărbat de 55 de ani pentru … Citește mai mult

Beny, fostul iubit al Danei Roba, a reacționat după interviul oferit de Daniel Balaciu în închisoare: “Nu se mai termină!”

Beny a făcut un videoclip scurt în care a vorbit despre declarațiile făcute de Daniel Balaciu în închisoare. Fostul iubit al Danei Roba a avut o reacție neașteptată. Cazul Danei Roba și al fostului soț a intrat din nou în atenția publicului, asta după ce bărbatul a oferit recent un interviu chiar din spatele gratiilor. … Citește mai mult

El este Rudy, tânărul de 20 de ani care și-a pierdut viața în accidentul din Codlea. Fratele lui geamăn a supraviețuit

Un microbuz a lovit o motoclicletă condusă de doi băieți gemeni. Unui dintre ei s-a stins sub privirile neputincioase ale fratelui. Update:El este Rudy, un tânăr de doar 20 de ani, și-a pierdut viața pe DN1, în Codlea, după ce motocicleta pe care se afla a intrat în coliziune cu un autoturism. În momentul impactului, … Citește mai mult

Vestul Europei cere sprijn internațional. Peste 200.000 de oameni au fost evacuați din Franța și Spania din cauza focului care se extinde cu repeziciune

Vestul Europei se confruntă cu unele dintre cele mai grave incendii de vegetație din ultimii ani. Franța și Spania sunt cele mai afectate, unde focul continuă să se extindă rapid, alimentat de temperaturile ridicate și de vântul puternic. Până în prezent, peste 200.000 de persoane au fost evacuate din calea incendiilor, iar mii de dezastrul. … Citește mai mult

Moldo a dat cărțile pe față despre Ahmed: „Nu știu ce vrea băiatul”. Ce crede Kira despre sentimentele Luciei pentru Iosif

Cei doi au vorbit despre Lucia și Iosif și și-au exprimat punctele de vedere legate de relația lor. Moldo a vorbit și despre revenirea lui Ahmed în ”Casa iubirii”. Ce spune Moldo despre revenirea lui Ahmed în ”Casa iubirii” Moldo a abordat situația într-o notă rezervată, sugerând că evoluția cuplului depinde exclusiv de alegerile celor … Citește mai mult

O nouă dronă, doborâtă în apropiere de Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Reacția lui Nicușor Dan

O nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Reacția ministrului interimar al Apărării, Radu Miruță Locuitorii din Tulcea, avertizați prin RO-Alert O nouă dronă a fost doborâtă sâmbătă dimineață în spațiul aerian al României, la aproximativ 10 kilometri vest de localitatea Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării. Anunțul a … Citește mai mult