La Cimitirul Bellu din București, într-o zi în care ar fi trebuit să se adune o mulțime, liniștea a vorbit mai tare decât orice fanfară. La căpătâiul unei voci care, cândva, ridica săli în picioare, au rămas prea puține flori pentru câtă amintire a lăsat în urmă.
Imaginea care i-a lovit pe cei ajunși acolo a fost simplă și greu de digerat: doar patru coroane la un rămas-bun care, în mod firesc, ar fi trebuit să fie mult mai plin. Și, totuși, numele Tita Bărbulescu a plutit în aerul rece ca o întrebare pe care nimeni nu îndrăznea s-o rostească până la capăt.
În anii în care scena era o a doua casă pentru ea, Tita Bărbulescu nu era doar o prezență: era un reper. Se vorbea despre spectacole pline, despre aplauze care nu se mai terminau și despre felul în care o piesă cântată de ea putea schimba starea unei săli întregi.
O ceremonie mică pentru un nume mare
La Bellu, însă, bilanțul prezenței a fost dureros de scurt. Doar cinci colegi de breaslă au venit să-și ia rămas-bun: Saveta Bogdan, Alexandru Pătrașcu, Polina Gheorghe, Gheorghe Gheorghe și Elena Simina.
În jur, au apărut câteva semne de respect venite din locuri neașteptat de discrete: flori din partea vecinilor de bloc, un gest din partea Primăriei Topoloveni și o coroană de la Rodica Crețu. Dar golul din jurul numelui a rămas mai vizibil decât orice panglică.
Și inevitabil a apărut întrebarea care i-a urmărit pe cei prezenți pas cu pas: cine a decis că un astfel de moment trebuie să treacă aproape nevăzut?
„Nu a făcut nimic!” – acuzațiile care au aprins tensiunea
Cornelia, nepoata artistei, susține că fostul soț al Titei Bărbulescu—cel care ar fi moștenit averea—ar fi fost omul care a ținut ușa închisă în fața unei despărțiri mai demne. Spusele ei, tăioase și încărcate de revoltă, au pus reflectorul pe un conflict care, până atunci, rămăsese în umbră.
„Eu nici nu mai puteam vorbi cu ea, a zis că el se ocupă. Mi-a zis că dacă vreau să vin s-o văd la azil… dar n-am ce să vad. Pe Postelnicu îl cunoaște toata lumea cine a fost. Nu s-a ocupat de nimic, i-a lăsat și bani să-i faca criptă și crucea la Bellu, dar nu cred că i-a făcut.
Încerca să-mi spună că nici nu e nevoie să vin la înmormântare. Nu a făcut nimic! Mi-a spus ca să nu fie lăutarie la înmormântare, să nu sun pe careva… cum adică, a fost și ea cineva! Nu se poate așa ceva! El d-abia aștepta să scape”
În timp ce aceste acuzații răsunau, detaliile despre ultimele luni au compus un tablou tot mai greu: o viață trăită în lumina reflectoarelor, urmată de o retragere în care legăturile s-au subțiat, iar oamenii s-au împuținat. Iar în mijlocul acestui contrast, numele Tita Bărbulescu a continuat să fie rostit, de fiecare dată, cu același amestec de respect și nedumerire.
Abia la final s-a spus limpede ceea ce mulți bănuiau, dar puțini au știut la timp: Tita Bărbulescu s-a stins din viață la 85 de ani, într-un azil de bătrâni.