Grupul de câțiva bărbați și femei se apropie de camera mirilor. Aerul era tensionat, de parcă toți își țineau respirația. Unul dintre invitați, Roman Iurievici, bătu hotărât în ușă.
— Anton? Anna? Totul e în regulă? — întrebă el cu o voce fermă.
Nu primi niciun răspuns. Se auzeau doar suspinele slabe ale Annei. Invitații începură să se privească între ei, din ce în ce mai îngrijorați.
— Deschidem ușa! — spuse unul dintre prietenii lui Anton, un bărbat înalt și solid pe nume Serghei. Apăsă tare pe clanță, dar ușa nu cedă.
— E încuiată! — murmură el, privind spre ceilalți.
— O s-o sparg! — propuse un alt invitat, care evident nu mai putea suporta incertitudinea.
Serghei încuviință din cap, iar cu o lovitură puternică, ușa se deschise cu un scârțâit sinistru. În acel moment, toți rămaseră fără cuvinte. Anna stătea în rochia ei albă de mireasă lângă pat, palidă ca varul, cu ochii larg deschiși și buzele tremurânde. Lacrimile i se rostogoleau pe obraji.
Anton era așezat pe podea lângă pat, cu capul plecat în mâini. Fața îi era ascunsă, dar întregul său corp părea tensionat.
— Ce naiba se întâmplă aici?! — strigă Roman Iurievici.
Anna ridică privirea spre el, dar părea incapabilă să vorbească.
— El… el nu este Anton… — șopti ea cu o voce tremurândă.
— Ce?! — mai multe voci se auziră deodată.
Anna se retrase speriată, ca și cum prezența mirelui o îngrozea.
— Acesta nu este Anton! — repetă ea, iar corpul i se zgudui din cauza unui nou val de suspine.
Invitații rămaseră înmărmuriți. Toți priviră către bărbatul de pe podea, care ridică încet capul. Ochii îi erau plini de durere și confuzie, dar în ei se vedea și altceva. Ceva… străin.
— Eu… eu nu știu ce se întâmplă… — șopti el.
Anton părea schimbat. Vocea îi era răgușită, iar privirea—goală. Apoi, în liniștea mormântală, se auzi un alt țipăt—de data aceasta din partea unuia dintre invitați, care arăta spre oglinda din cameră.
Toți se întoarseră și încremeniră. În reflexia oglinzii se afla Anton. Adevăratul Anton. Iar bărbatul care stătea pe podea… era altceva. Ceva care nu trebuia să fie acolo.
Camera se învârti în fața ochilor Annei, iar ea leșină în brațele mamei sale îngrozite.
— Doamne… — șopti cineva.
Dar din întuneric nu veni niciun răspuns. Doar vântul care se stârnise dincolo de fereastră aduse cu el o șoaptă înfricoșătoare.